SLAVA DIN CERURI
Ce-a văzut în ceruri Pavel,
Omului de pe pământ
Nu-i poţi spune în cuvinte:
Orizontul său e strâmt.
Ochiul n-ar putea să vadă
Slava care este-n Cer,
Nici urechea să audă
Glasul Marelui Străjer
Care va deschide poarta
Pentru cei neprihăniţi
Când în ceruri, sus, aceştia
De Tatăl vor fi primiţi.
Nici o inimă nu poate
Înţelege tot ce-i Sus
Până când nu-L întâlneşte
Pe un nor pe-acel Isus
Care a murit pe cruce
Şi-a-nviat biruitor.
Dar Se-ntoarce-n slavă mare
La iubitul Său popor.
Duhul cercetează totul.
El ne urcă sus pe stânci,
Ne descoperă iubirea
Cea din tainele adânci.
Şi vedem cum suferinţa
Nu-i ca leul de temut,
Ci e şlefuirea noastră
Pentru Cel fără-nceput.
Ca să poată duhul nostru
Să ajungă-n Paradis,
Să purtăm prin lume crucea
Suferind, precum e scris.
N-am primit puterea lumii,
Duhul ei orgolios,
Ci doar Duhul Sfânt ne umple
Şi ne leagă de Cristos.
El ne dă învăţătură
Din izvorul lui Isus
Ca să-L proslăvim pe Tatăl
În Oraşul cel de sus.
Lucruri nemaiîntâlnite
Într-un grai duhovnicesc
Sunt de Domnul pregătite
Pentru toţi cei ce-L iubesc.
Îl iubeşti tu, frăţioare,
Azi mai mult pe-acest Isus
Şi dai totul la o parte
Pentru slava cea de sus?
Suferinţa nu-i motivul
Să cârteşti, să dai ’napoi.
Ea nu poate sta vreodată
Lângă slava vieţii noi.
Fă-ţi deci bine socoteala,
Tu, al Domnului ostaş!
Lasă-ţi inima să-I fie
Lui Cristos ceresc lăcaş.
El să Se-odihnească-n tine,
Chipul Lui să-l porţi mereu
Într-o lume de suspine
Ca un fiu de Dumnezeu.