PARUSIA

Duhul meu smerit Te-ntreabă:
Doamne, cât mai întârzii?
Vino, vino mai degrabă
La smeriţii Tăi copii!

Trupul meu răscumpărarea
O aşteaptă zi de zi.
Şi cutreier toată zarea
Până când Te voi zări.

Când am fost lovit în faţă
De duşmani sau falşi amici,
Gândul Tău mi-era povaţă;
Tu veneai să mă ridici.

Tu eşti drept în toate cele:
Vorbe, fapte şi simţiri,
Şi-ai s-aduci de printre stele
Un noian de răsplătiri.

Când sub crucea grea şi-amară
Uneori mă prăbuşeam,
Tu-mi vorbeai ca prima oară;
Eu în rugi Te proslăveam.

Până-n ziua Învierii,
Vreau să strig în rugăciuni
Să-Ţi întinzi braţul puterii
Pentru semne şi minuni.

Ca Egiptul altădată
Lumea va capitula.
Dă-mi o inimă curată,
Faţa să Ţi-o pot vedea.

Scump Isus, noi nu ştim ora
Când pe nori vei reveni,
Dar aprinde-n noi menora
Să veghem în orice zi;

Să lucrăm, cât e lumină,
Mult pe sfântul Tău ogor;
Roada s-o avem deplină
Şi să strângem dor cu dor.

Ploi să ne trimiţi la vreme:
Şi de soare, şi de har,
Pentru cel ce nu se teme
Că lucrează în zadar.

Tu vei răsplăti pe-oricine
Strânge spice ca şi Rut
Prin iubirile creştine
Ce erau la început.

Duhul meu smerit ascultă
Ca-ntr-un Templu să-mi vorbeşti,
Să-mi dai pacea Ta cea multă,
Domn al slăvilor cereşti.