OCHII SLUJITORULUI

Mii de cai din cer şi care
Au venit să înconjoare
Muntele unde profetul
(Numai el!) ştia secretul:

Dumnezeu din cer trimise
Ajutoarele promise
Să rămână de ruşine
Toate-armatele străine.

Elisei în rugi veghează
Oşti cereşti având ca pază;
Slujitorul lui se-ntreabă
Unde vor fugi în grabă,

Căci o oaste siriană
A venit spre ei în goană
Vrând să-i prindă, să-i suprime.
Dar Cel Sfânt din înălţime

Stol de îngeri le coboară
Lângă munte-n fapt de seară.
Întrebări trezind fiorul
Vin şi-ncearcă slujitorul:

Ce vor face ei în criză?
Se-ntrevede-acum vreo miză?
Sirienii nu-s departe,
Ei – la doar un pas de moarte!

Se întorc, ce pot să facă?!...
Ţara lor e-acum săracă.
Şi e slabă-mpărăţia
Unde vezi idolatria.

N-au putere, nici mâncare,
Nici forţe umanitare.
N-au pe nimeni să le spună
Nici măcar o vorbă bună.

„Domnul meu, ah, ce vom face?!...“
Zise omul fără pace.
„Nu te teme!“-a zis profetul
Revelând prin har secretul.

„Sunt mai mulţi cu noi, vezi bine,
Decât oştile străine.“
Dar el nu putea să creadă…
„Doamne, fă-l Te rog, să vadă!“

Şi văzu pe munte care
Coborând strălucitoare,
Cai de foc, oştiri de îngeri,
Ca răspuns acelor plângeri.
*
Peste-a lumii grea obidă,
Doamne, fă se deschidă
Ochii multor robi şi roabe
Ce au inimile slabe.

Slava Ta să li se-arate
În cămine şi-n Cetate!
În Biserică să fie
Foc din cer şi bucurie!

Oşti de duhuri mari să fugă
Prin cântare şi prin rugă!
Stând sub Jertfa Ta de sânge,
Nimeni nu ne poate-nfrânge.

Roagă-te mai mult, creştine,
Cei ce merg pe căi străine
Să-L primească plini de pace
Pe-Mpăratul ce Se-ntoarce.

Cheamă-i azi pe toţi să vină
În Cetatea de lumină,
Unde Dumnezeu e-n toate
Cu iubire şi dreptate.