SAMUEL LA CASA DOMNULUI

Într-un foişor din Casa Domnului întâia oară
Şi-a dus Ana copilaşul ce-l primi ca pe-o comoară.
Rugăciunea ascultată ne obligă-ntotdeauna
Să-mplinim şi juruinţa ce ne-a pus pe cap cununa.

Celui ce-o făcu să nască, Ana fiul vrea să-nchine
Pentru ca să-l ocrotească şi să-l crească foarte bine.
Mama se ruga tot timpul voia Lui să se-mplinească
Cu copilul ce-l aduse pentru gloria cerească.

Nu doar pentru-o zi sau două, mama l-a adus la Templu;
L-a-nchinat pe totdeauna spre-a ne fi un sfânt exemplu.
Actul ei plin de credinţă s-a bazat pe viitorul
Ce-n Iehova îl găseşte totdeauna-nchinătorul.

Nu era prea mic copilul Domnului să i-L aducă;
Dumnezeu trimite harul şi iubirea să-l conducă.
O iubire de părinte egoistă-i păguboasă,
Căci pe Domnul neglijându-L, loc răsfăţului se lasă.

Cât ar fi de buni părinţii, fără har şi rugăciune,
Când credinţa le lipseşte visul în copil apune.
Uită orice-nvăţătură despre Cartea minunată
Unde Duhul ni-L prezintă chiar pe Dumnezeu ca Tată.

El e-adevăratul Tată ce dă pace, har, merinde
Şi cu-o dragoste cerească vrea pe toţi a ne cuprinde.
Dacă vrei şi tu ca mamă sau ca tată să-I duci darul,
Nu uita să crezi Scriptura, Cartea ce sfinţeşte-altarul.

Darul tău e împlinirea voii Lui pe-a vieţii cale;
Adu-l deci cu mulţumire, nu purtând în suflet jale.
N-a fost nici o despărţire între Samuel şi Ana
Când cei doi primeau din ceruri şi alinul, şi dojana.

Dumnezeu – doar El păstrează tot ce I se dăruieşte;
Viaţa noastră egoistă într-o zi se prăpădeşte.
Când curând, în ziua-aceea vine Împăratul slavei,
Se va auzi din ceruri, viu ca bubuitul lavei,

O chemare minunată: „O, veniţi, veniţi la Mine,
Voi ce Mi-aţi slujit în lume prin necazuri şi suspine!
Voi Mi-aţi dat copiii voştri ca ofrandă pe vecie;
Azi poftiţi la Mine-acasă, în eternă bucurie!“