CÂNTAREA ANEI

Cânt Domnului, căci ruga mi-o văd azi ascultată.
Puterea mea, prin Duhul, de El a fost ’nălţată.
Am fost destulă vreme o ţintă de batjocuri,
Dar n-am dat satisfacţii demonicelor jocuri.

Răspunsul meu – prin lacrimi, l-am dat întotdeauna
Să pot prin rugăciune opri în loc furtuna.
Eu mi-am iubit căminul şi soţul deopotrivă
Şi semănat-am pace pe barca în derivă.

O, cât mă bucur, Doamne, de ajutoru-Ţi mare,
De dragostea Ta sfântă în ziua de-ncercare!
E-adevărat că nu e un Dumnezeu ca Tine
Atât de sfânt în toate, prin valea de suspine.

Nu-i nicăieri în slavă sau pe pământ vreun rege
Cum eşti Tu, Doamne, Tată, să am de unde-alege.
Tu mi-ai făcut dreptate şi-mi vei mai face încă.
Atât de-atotputernic nu-i nimeni, nici o Stâncă.

De-aceea vreau acuma să spun cu voce tare:
Nu mai vorbiţi de Domnul cu-atâta îngâmfare!
Pe cei smeriţi îi vede şi grabnic îi ajută
Să-şi ducă pân-la capăt lucrarea începută.

Mândria e prilejul şi cauza căderii;
Smerenia-i podoaba de ziua Învierii.
De Tine cine, Doamne, s-ar mai putea ascunde
Când pe cântarul vieţii Cuvântul îl pătrunde.

O, da, a fost o luptă cu arcuri sfărâmate
Atunci când, cu-ndurare,Tu mi-ai făcut dreptate.
Puterea Ta divină mi-aduse bucurie.
Puternicii din lume smeriţi sunt pe vecie.

Sătuii n-au mâncare, flămânzi se-nchiriază
Când ochii Tăi, Părinte, pe cei săraci veghează.
Odihna le-a fost dată la mame-eroine
Care-n vâltoarea vieţii se-ncred numai în Tine.

Tu, Doamne, ne dai viaţă şi-aduci o înviere.
Iar toţi cei slabi şi umili primesc în dar putere.
Din Locuinţa morţii, pe sfinţi îi scoţi afară
Ca să le dai răsplată şi-un cer de primăvară.

Tu ne dai bogăţie dar sărăceşti pe unii
Ca ei să se smerească sub steagul rugăciunii.
Mai bună e smerirea decât ’nălţarea firii
Când poţi fi o lumină în căile iubirii.

Tu faci minuni destule cu mulţi săraci ai lumii
Aduşi de-a Ta lumină din pulberile humii.
Şi-i pui apoi să şadă cu martorii credinţei,
Ca viaţa lor să fie un imn al biruinţei.

A lor este domnia pe scaunul de glorii;
Când Ţi-au călcat pe urme, ei au cules victorii.
Ei viaţa nu-şi cruţară, şi-a lor mărturisire
Le-aduce moştenirea cea plină de mărire.

Tu sprijineşti pământul, şi lumea este tare;
Păzeşti pe toţi aceia ce umblă prin răbdare,
Dar cei ce nu ascultă, sunt răzvrătiţi din fire,
Rămân în intuneric lipsiţi de mântuire.

Atunci pe toţi vrăjmaşii un tremur să-i apuce,
Pe cei ce-au râs de Tine şi Te-au urcat pe cruce.
Din cerul înălţimii, trimite Judecata
Prin tunetul puterii, căci îngerii sunt gata.

Azi Unsul Tău, Stăpâne, aşteaptă-n cer semnalul,
Înalţă-I deci tăria, sfinţeşte-I idealul!
Fă marginile lumii deplin să Te cunoască
Şi tot mai mulţi iubirea prin cânt să Ţi-o mărească!

Mă bucur azi de Tine! Tu eşti a mea tărie
Aici, în lumea asta, şi-n Cer, în veşnicie.
Şi rodul meu, şi viaţa doresc să Ţi se-nchine.
Credinţa mea întreagă mi-am pus-o doar în Tine.