HAR CELOR SMERIŢI

Ţie-Ţi place îndurarea
Şi le-o dai celor smeriţi
Care-şi înoiesc purtarea
Printre cei desăvârşiţi.

M-am gândit la rugăciune
Şi mă rog şi Te aştept.
Chiar de nu faci o minune,
Eu am pacea Ta în piept.

Pacea Ta îmi garantează
Că eşti lângă mine-acum
Şi tot timpul mă păstrează
Proaspăt, fericit pe drum.

Când greşeala mă răpune
Sau lumeştile momeli,
Plâng şi-Ţi cer în rugăciune
Cu-al Tău sânge să mă speli.

Tu-ai cerut prin el iertarea
Pentru toţi cei păcătoşi
Care-şi recunosc purtarea
Şi devin, prin har, pioşi.

N-am vegheat, iubit Isuse.
Albul meu, vai, este scrum.
Zac în piept nădejdi răpuse
Ca şi florile pe drum.

Totuşi raza de speranţă
Încă nu m-a părăsit.
Am ajuns precum o zdreanţă:
Înşelat şi obosit.

Dă-mi din nou puteri depline
Să-nving răul cel viclean
Ce-mi apare ca un bine
Ce n-ajunge la liman.

Să resping fariseismul,
Legalismul cel fălos,
Dar şi-un joc de-a mimetismul
Joc stupid şi păgubos.

Duhul Tău să-mi dea lumină
În al nopţii mele ceas
Cum să fiu mai fără vină
În purtare şi în glas.

Şarpele, ştiu, stă la pândă,
Cum stătea şi-n primul Rai.
Dar fă-mi parte de izbândă
Prin tot harul ce mi-l dai.

N-am s-ascult vorbiri deşarte;
Vreau cu Tine să vorbesc
Despre tot ce scrie-n Carte,
Despre ţărmul cel ceresc.

Vine-o zi a întâlnirii
Celor mântuiţi pe nor.
Eu în hainele slujirii
Te aştept cu mare dor.