ÎN CAMERA DE SUS

Erau o sută două zeci
În aşteptarea Cincizecimii.
Ei n-aveau inimile reci!
Ardea în ele pentru veci
Un foc din cerul înălţimii.

Apostolii din nou s-au strâns
Dorindu-L pe Mângâietorul
Cu inimile lor în plâns
După Isus ce i-a contrâns
S-aştepte-n rugăciuni Izvorul.

Acum ei toţi îşi amintesc
Promisiunea cea mai clară:
„Voi veţi primi Duhul ceresc,
Puteri ce nu se mai găsesc
Decât cu-a Tatălui comoară.

Şi-apoi Mă veţi mărturisi
Mereu în lumea cea străină.
Doar ascultând Mă veţi iubi
Când pentru ceruri veţi trăi
Minunea harului deplină.“

Acum stă Filip şi ascultă,
Şi nu mai pune întrebări.
Iar Toma-n duhul său exultă,
Căci pace va primi mai multă
S-o samene în patru zări.

Deodată marele pescar
S-a ridicat cu toată truda
Vorbindu-le senin şi clar
S-aleagă toţi, prin sfântul har,
În locul gol lăsat de Iuda,

Un alt apostol dedicat
Ce-i însoţise în lucrare.
Şi sorţul lor le-a arătat
Pe Matia, un om curat,
Mânat de-o râvnă foarte mare.

Apoi cu toţii s-au unit
Din nou în rugă să pornească.
Părea şi ceru-ntreg uimit
De râvna ce i-a cucerit
Şi care începu să crească.

De peşti, de pâine au uitat;
Ei se-adânceau în rugăciune.
Aveau un singur dor curat
Spre Domnul ce S-a înălţat
Făcându-le-o promisiune.

Erau sătui de demnităţi
Ca şi de rangurile Firii.
Plângeau, dar nu ca-n alte dăţi:
„Isuse, vrem să ni Te-arăţi
S-aducem roadele Iubirii!“

În faţa Cerului plângând,
Îşi amintesc din nou solia
Ce i-a mustrat cu glasul blând:
„Isus va reveni curând.
Slăviţi-L public pe Mesia!

Nu staţi nicicum nepăsători…“
Le spune îngerul din slavă.
În ruga lor ei simt fiori
Şi parcă-L văd venind pe nori
Chiar din a Cerului dumbravă.

„Pe crucea grea Isus S-a frânt
Ca să ne dea la toţi salvare.
El nu mai este în mormânt.
Dar cum e oare Duhul Sfânt?“
Se întrebau cu-nfiorare.

Precum toţi fiii de profeţi
Ce-au fost pe vremea lui Ilie,
Uniţi acum şi nu răzleţi,
Doreau puterea altei vieţi:
Mângâietorul din vecie.

Să-nveţi deplin acest mister,
Doar Duhul dragostei mai poate
Să-ţi pună-n piept întregul cer
Şi-n inimă un caracter
Cu adevăr şi cu dreptate.

Ei se rugau stăruitor.
Trecu o zi, trecură două.
Aveau mereu în mintea lor
Cuvântul blândului Păstor,
Făgăduinţa cea mai nouă:

„Voi veţi primi puteri de Sus
Când Duhul Sfânt o să Se-arate.
Cu gândul Firii nesupus,
Pleca-vor mulţi în trist apus,
Dar voi rămâneţi în Cetate.

Îmi veţi fi martori ne-nfricaţi.
Ierusalimul şi Iudeea
Vor aduna surori şi fraţi
Prin dragoste îngemănaţi
Şi dincolo de Galileea.

Chiar pân-la margini de pământ
Cuvântul vostru va să treacă
Fiindcă, plini de Duhul Sfânt,
Un foc în Noul Legământ
Pe voi El are să vă facă.“

Înflăcăraţi de-acest îndemn,
Cu toţi strigau în rugăciune
Şi aşteptau din cer un semn –
Al Sfântului Duh untdelemn
Să facă iarăşi o minune.

Apostolii ştiau ce-i scris.
Trecură iute nouă zile,
Dar în a zecea zi, de Sus,
Venise Duhul lui Isus
Asupra unor vieţi fragile.

Cuvintele de-acum pălesc.
Erau cu toţii împreună.
Un vâjâit de vânt ceresc
Umpluse spaţiul pământesc
Cu-această mare Veste Bună.

Şi nişte limbi de foc divin
Au fost degrabă împărţite
Pe fiecare nou creştin
Dând bucurie şi alin
În inimile fericite.

Umpluţi cu toţi de Duhul Sfânt,
Ei începură să vorbească
În alte limbi ce nu mai sunt
Vorbite astăzi pe pământ,
Ci poate-n Patria cerească.

Şi mulţi veniţi la Rusalim
Avură feţe-ncremenite.
„Ce-i asta? Vrem şi noi să ştim...
Tot ce vorbesc îi auzim.
De unde-s limbile vorbite?!

Aceştia sunt galileeni.
Cum de vorbesc în limba noastră?“
Iudei sau prozeliţi mireni
Priveau cu ochi de pământeni
Minuni din zarea cea albastră.

Venise ceasul uimitor
Cu multe lucruri minunate
Când Dumnezeul creator
Vorbea de-un singur Salvator
Prin limbile acelea toate.

Dar alţi-au zis: „Sunt plini de must!“
(Era un must ce vieţi sfinţeşte!)
În mintea omului îngust,
Lucrarea sfântă n-are gust,
Cu ochi de carne o priveşte.

Dar Petru, marele pescar,
Dând parcă pildă de răbdare,
Primind al Duhului Sfânt dar
Cu toţi colegii săi de har,
S-a ridicat drept în picioare:

„Spre voi mă-ndrept, bărbaţi iudei,
Le zise el cu voce tare.
Precum vedeţi, e ceasul trei;
Nu suntem beţi, n-avem temei,
Ci-avem o bucurie mare.

Venind din ceruri ne-a umplut
Azi Sfântul Duh cel din vecie.
El poate-n orice fiu pierdut,
– Dacă-n Mesia a crezut –
Să toarne-aceeaşi bucurie.

Sub semne mari ce vin de Sus,
Veţi mai vedea minuni în soare.
Dar credeţi astăzi în Isus,
Chemaţi-L toţi c-un duh supus
Şi veţi primi a Sa iertare.

Şi chiar acum vă botezaţi
Dând tuturor o mărturie
Că sunteţi cu Cristosul fraţi
Şi-n viaţa veşnică intraţi
Cu cea mai sfântă bucurie.

S-o ştie-ntregul Israel:
Valabilă-i promisiunea
Că toţi cei care-s plini de zel
Şi se întorc la sfântul Miel,
Au har: le-ascultă rugăciunea.

Vă dau la toţi un sfat frumos:
Salvaţi-vă pe totdeauna
Din neamu-acesta ticălos
Ce-a dat la moarte pe Cristos,
Şi veţi primi în Cer cununa!