CĂUTARE
Ce lungă este aşteptarea
În pieptul slab şi zbuciumat!
Pe unde Ţi-ai croit cărarea?
Alerg, Te caut cât e zarea!
De ce-ai plecat?
Înaintând pe cer agale
Stăpâna nopţii mi-a zâmbit.
Dar eu mai hotărât pe cale
Înfrunt şi frigul în rafale
Fără sfârşit.
Iar vântul, într-o poposire,
Pribeag în zarea de-ametist,
Doar printr-o scurtă unduire
Mă-ntreabă-n cuget, c-o privire:
„De ce eşti trist?”
N-am nici răspunsuri potrivite,
Nici nu-nţeleg că-n drumul meu
Sunt taine nedescoperite
Şi haruri încă neprimite
Din Dumnezeu.
Am obosit de alergare
Şi eu şi luna în apus.
Dar în aceeaşi frământare
Mă-ntreb din nou: „Isuse, oare
Unde Te-ai dus?”
Dar dintr-odată pe Planetă
Un sol cu chip ceresc şi blând,
c-un aer cald, fără vendetă,
suna spre lume c-o trompetă:
„Eu vin curând!”