MISTERUL VIEŢII

O lume de-ntrebări ni-i viaţa
Şi timpul ei abil duşman.
Când vine iarăşi dimineaţa
Am vrea să-i ascultăm povaţa
Ca să ajungem la liman.

Ce poţi să faci cu-a ta putere
Când chiar şi florile-ţi zâmbesc,
Şi totuşi fericirea piere...
Şi n-ai în viaţă mângâiere
În traiul strâmt şi prea lumesc!...

Oricât de rodnică ţi-e munca
Şi-ndestulată viaţa ta,
Chiar dacă ai păzit porunca
Când lumii i-ai bătut berbunca
Ce mulţumire vei avea?!

Tu eşti căţărător pe munte:
Azi urci puţin şi-apoi cobori.
Dar porţi pe-ngândurata-ţi frunte
Eşecul grijilor mărunte
Ce nu te lasă ca să zbori.

Îţi spui apoi: „Nu sunt în stare
Să fiu mai bun, mai credincios...
Eu simt că nu mai am răbdare!”
Atâţia sunt în lumea mare
Care coboară şi mai jos.

Deschide-ţi ochii fără frică
Şi nu te mai uita mirat.
Vezi două mâini cum te ridică
Din spaima ta ce nu e mică,
În care fost-ai aruncat.

Sunt două mâini ce semne poartă
Misterioase-n centrul lor.
Şi te ridici din lumea moartă.
Când deznădejdea-ţi bate-n poartă
Tu ai de-acum un Salvator.

Nu prin puterea ta, ştii bine,
Vei fi nălţat spre ceruri sus.
Ci Duhul slăvilor senine
Va imprima adânc în tine
Doar chipul drag al lui Isus.

Iubirea Lui e tot misterul
Ce se învaţă suferind.
Prin Ea cobori în viaţă Cerul
Şi vei cunoaşte Adevărul
De dragul lui Isus iubind.

Dar nu te-ntoarce iar spre Lege,
Spre Legea vechiului Adam.
Isus El poate să-ţi dezlege
Azi gândul tău de fărdelege
Să fii de-azi fiul lui Avraam.

Fii cu Isus în toate una
Şi fă-I din gândul tău prinos.
Când iadul va porni furtuna
Tu poţi să fii întotdeauna
Prin crucea Lui victorios.