SETEA CERBULUI

Psalmul 42

Cum doreşte cerbul apa
rece de izvor,
aşa sufletu-mi Te cheamă
plin de-atâta dor.
Însetez după odihnă,
după Dumnezeu.
Oare când mă voi întoarce
ca să-L văd şi eu ?

Lacrimi multe îmi sunt hrana
crudului exil.
Aş putea cu ele umple
Marea de Galil.
Toţi vrăjmaşii mă întreabă,
mă vorbesc de rău
şi ocară îmi aruncă:
- "Unde-i Iahve-al tău ?... "

Aducându-mi azi aminte
de tot ce e drept,
vărs, prin ruga mea, tot focul
inimii din piept.

Cum mergeam cu o mulţime
de bărbaţi, copii,
către Casa Ta, spre Templu,
plin de bucurii!

Şi cântau fanfare multe,
zeci de voci în cor!
Se-mbrăca în sărbătoare
un întreg popor.
Astăzi plin de-o grea mâhnire
mă întreb mereu:
- "Pentru ce, sub apăsare,
gemi sufletul meu ?"

"Ai speranţă doar în Domnul
şi-L vei lăuda.
El îţi este izbăvirea,
El e viaţa ta!"
Totuşi sufletul meu plânge
după Canaan
când la Tine-mi fuge gândul
din ţara Iordan.

Din Hermon, ah, Doamne sfinte,
şi din Miţear
Îţi implor măcar o rază
şi un strop de har!
Valuri multe peste mine
au trecut şi trec.
Însă vreau mereu cu Tine
viaţa să-mi petrec.

Când un val pe altul cheamă,
chiar şi un talaz,
eu nu uit că Tu, Stăpâne,
ştii al meu necaz.
Tu conduci furtuna, marea
şi al vieţii val.
Şi doar mâna Ta mă poate
trage către mal.

Ziua noi gustăm din haru-Ţi
cel fără sfârşit.
Noaptea Te lăudăm întruna:
"Doamne, fii mărit!"
Înălţăm o rugăciune
sfântă către cer.
O, răspunde-mi şi acuma!
Doar la Tine sper.

De aceea, în vâltoare,
Tu eşti Stânca mea!
Pentru ce mă uiţi Tu, oare,
când mi-e crucea grea ?
Pentru ce să vadă alţii,
- chiar vrăjmaşii mei -
întristarea vieţii mele
cea cu-adânc temei ?

Parcă mă loveşte-n oase
întrebarea lor:
- "Unde-i Dumnezeu ? Răspunde!
Dincolo de nor ?"

Şi atunci cobor în mine
şi mă-ntreb la greu:
- "Pentru ce gemi înlăuntru,
suflete al meu ?"

Dar primesc din Cer răspunsul.
Ce divin răspuns!
"Ai nădejde tare-n Domnul
şi-ţi va fi de-ajuns!
În curând vor trece norii
şi-L vei lăuda.
Dar şi-acuma dă-I tu slavă
chiar prin viaţa ta!"