DUMNZEUL LUI ISRAEL

Întreabă prin vremuri străbune
Istorii ce-n lume s-au scris
Când toate în cer erau bune
Iar jos un sublim Paradis,

A fost o astfel de-ntâmplare
Ce-aşterne emoţii pe frunţi
Din slava cea fără hotare
Cel sfânt să coboare pe munţi ?!

El vrea să vorbească făpturii
Celor ce veneau din Avraam.
Şi-apoi din mijlocul naturii
Să cheme pe oricare Neam.

Un neam la-nceput El iubise
Şi din robie l-a salvat.
Iehova l-a umplut de vise
Şi Legea Lui din cer i-a dat.

Prin încercări şi multe semne,
Prin lupte mari şi braţ întins,
A vrut El, Domnul, să-i îndemne
Cu pacea Lui de necuprins.

Ei au fost martorii minunii
Când le-a vorbit din focul sfânt.
Trecând prin mijlocul genunii
El i-a cruţat de-al mării vânt.

Da, El veni din tot Înaltul
Ca să cunoască Israel
Că Dumnezeu nu este altul:
Există-n Cer un singur Miel.

Învăţătura Lui bogată
Şi dragostea-I de nedescris
Ni L-a adus în piept ca Tată,
Ca un crâmpei din Paradis.

A măturat atâtea Neamuri
În drumul către ţărmul sfânt
Israel, cu-ale Legii flamuri,
Ce n-a luptat cu pumnu-n vânt.

Ei au luat în stăpânire
Pământul ţării Canaan:
Un Legământ dintr-o iubire
Ce i-a fost dată lui Avraam.

La glasul Domnului văzduhul
Fierbea ca un imens cazan.
Dar Moise le-a vorbit prin Duhul
Ca să-i conducă spre liman:

„Să ştii de astăzi, Israele,
Cine ţi-e Domn şi Dumnezeu,
Cel mai presus de sori şi stele
Ce te-a salvat în ceasul greu!

Păzeşte-I Legea şi porunca!
Fii veşnic rob ascultător,
Iubind şi ruga dar şi munca,
Căci El îţi dă un viitor.

Îţi fac urări de fericire,
Le zise Moise plin de har.
Ascultă-le cu-nsufleţire
Ca să primeşti eternul dar!”
*
Atât de mult iubise Omul
Stăpânul, Creiator suprem,
Mai mult ca-n Deuteronomul,
Când S-a născut în Betleem.

Ce dar ceresc! Ce mântuire!
Prietene, poţi să-L primeşti
Ca o dovadă de iubire
Pe Prinţul slăvilor cereşti ?

Acum la uşa ta El bate
Ca lui Israel în pustiu,
Să laşi povara de păcate,
Să vii la El cât nu-i târziu!