DORINŢA

Privind doar munţii e uşor
Să sorbi din măreţia lor.
Dar vai, să-i urci e mult mai greu
De nu-i cu tine Dumnezeu!

De nu prinzi braţul lui Isus
Şi nu te laşi de El condus
Să urci tu singur către ţel
E imposibil fără El.

Şi vor veni, din văi adânci,
Furtuni ce vor clinti chiar stânci.
Dar când găseşti al vieţii rost
Tu ai în Domnul adăpost.

Când eşti cu Domnul nu te temi
În cele mai confuze vremi,
Chiar când auzi urlet de lup
Şi lavele care erup.

Vor fi în cale şerpi destui.
Tu urcă prin credinţa Lui.
Agaţă-te mai ferm prin har
De-al stâncilor bătrân hotar!

Şi astfel ai să urci spre Cer
Durând al vieţii caracter.
Căci oamenii zidiţi de munţi
În lumea noastră nu-s prea mulţi.

Popasuri trebuie să faci.
Cu lenea tu să nu te-mpaci
Căci trebuie să urci spre nor
Uitând ce-n lume-i trecător.

Adesea poţi să te loveşti
În drumul către zări cereşti
Şi-n urmă chiar să sângerezi
De nu te rogi şi nu veghezi.

Isus te strânge-n braţul Său
Să te păzească de-orice rău.
Şi doar prin El mai prinzi puteri
Să fii mai bun astăzi ca ieri.

Iar într-o zi dorită mult,
Uitând al drumului tumult,
Tu te vei odihni deplin
În Cerul cel de slavă plin.

Pe munte cei răscumpăraţi
Vor lăuda înflăcăraţi
Pe singurul Izbăvitor
Din stâlp de flacără şi nor.

Vei fi tu, frate credincios,
Cu Mirele etern Cristos ?
Alege-ţi azi divinul ţel
Să urci pe munte-n Duh cu El!