AJUTĂ, DOAMNE!

Ajută necredinţei mele
Ce-aşteaptă iar să mi Te-arăţi,
Când trec prin valuri mari şi grele
Ce mi-au frânt inima-n bucăţi!

Ea vrea, viclean, să mă împartă
Mereu între pământ şi cer
Ca la sfârşit aceeaşi soartă
Să am şi eu ca Lucifer.

Să nu fiu devotat doar Ţie
Şi Dragostei ce S-a jertfit,
Ci să dau timp şi energie
Şi lumii ce Te-a răstignit.

Ajută neputinţei mele
În care, vai, de mult mă zbat,
Să nu contemplu numai stele
Ci să trăiesc cu-adevărat!

Ieşind cu Tine-n lumea largă
Să merg mereu pe drumu-ngust.
Spre cerul Tău oricine-aleargă
Va fi ca sarea ce dă gust.

Făclia candelei să ardă
Neîncetat în rugăciuni.
Şi zelul meu să nu se piardă
Când vin în viaţă noi furtuni.

Oricât ar fi să mă consume
Purtarea crucii de-orice zi,
Să duc mesajul Tău în lume,
Să-nvăţ pe oameni a-i iubi.

Menirea mea cu modestie
S-o duc, prin har, la bun sfârşit.
Iar când voi trece prin urgie
Să ştiu şi-atunci cât m-ai iubit.

Îţi mulţumesc pentru-ajutorul
Ce-n Duhul Sfânt zilnic mi-i dat!
Tu-mi eşti, Isuse bun, izvorul
Oricărui gând adevărat.

Ciopleşte-mă cu-a Ta iubire
Şi pune-n mine chipul Tău
Să Te urmez cu-nsufleţire,
Să-nving prin bine orice rău.