ARIPILE MĂNTUIRII

Psalmul 57

La umbra aripilor Tale
îmi caut astăzi adăpost,
să treacă vremea de furtună,
să aflu vieţii mele rost.

Eu strig cu glasul meu spre Domnul,
Cel ce-mi cunoaşte-al meu necaz,
care lucrează pentru mine
ţinându-mă tot timpul treaz.

El îmi trimite izbăvirea
de sus, din cerul Său cel sfânt.
Prigonitorul meu se-opreşte
căzând deodată la pământ.

Ocara celui rău nu poate
să-mi strice bunătatea Lui
care mă cheamă la căinţă,
la tot ce sunt dator oricui.

Cât ceru-nalt credincioşia-I
veghează-n lume peste tot
spunând că Rege peste lume
e numai Domnul Savaot.

Deşi-ntre lei îmi stă suflarea
săgeţi şi foc sunt vorba lor
eternul Domn mă ocroteşte
pe mine şi al meu popor.

Înalţă-Te spre ceruri, Doamne,
în gloria-Ţi de nedescris
ca toată lumea să cunoască
iubirea Ta din Paradis.

Iubirea vie ce-n grădină
a plâns cu lacrimi prea fierbinţi
plătind cumplita lumii vină
din păcătoşi să nască sfinţi.

Ei mi-au întins un laţ prin cruce
şi sufletu-mi s-a-ncovoiat.
Dar cel rău e pierdut, se duce.
Şi pentru veci s-a demascat.

Trezeşte-te, cântare nouă,
în zorii mântuirii noi
când Domnul ne trimite nouă
noian de har, belşug de ploi!

Să recunoască-ntreg pământul
- prin jertfa dată pe Calvar -
căci Tu ai întrupat Cuvântul
divin, ceresc şi plin de har.