FLOAREA SOARELUI

Floare ce descoperi chipul
Unui Astru din vecii,
Tu te-mbraci doar în lumină
Şi-n petale argintii.

Aplecată-n modestie
Fără grai, fără parfum,
Tu primeşti zeci de albine
Ce-şi croiesc spre tine drum.

Aşteptând cu nerăbdare
Minunatul răsărit,
Tu săruţi primele raze
Cu-al tău zâmbet fericit.

Şi apoi pe-oriunde umblă
Soarele din înălţimi
Tu îl escortezi cu cinste
Dăruindu-i psalmi sublimi.

Floare binecuvântată
De odihnă şi de har,
Câte nu ne-aduci tu nouă
Din Cerul jubiliar:

Ascultare şi căldură,
Dăruire tuturor,
Şi speranţă şi credinţă
În al dragostei izvor!

Scuturând pe câmp petala
Tu dai lumii un îndemn:
Numai după jertfă vine
Mult doritul untdelemn.

*

Tot aşa ne-ajută, Doamne,
Să Te adorăm mereu
Şi să n-avem altă ţintă
Decât una: Dumnezeu!