PLÂNSUL LUI IOSIF

Înstrăinat de tatăl său,
Senin la bine şi la rău,
Cu nişte fraţi ce l-au vândut
Amnezici faţă de trecut,
Distins şi grav ca procuror
Dar sfâşiat de-un tainic dor
Se uită Iosif înnorat
Spre fratele ce-a fost uitat.
Uitatu-l-au ei pe mezin,
Pe fratele Beniamin.
Dar Iosif e de lacrimi plin!...

Cum au putut să-l uite ei
Cu inimi tari, cu chip de lei ?!
Beniamin era uimit.
Stăpânul casei l-a oprit
Ca rob misterios şi drag.
Dar cum păşi al casei prag
Deodată Iosif a strigat
Spre servii săi de la palat:
-„Să nu rămână niciun ins!”
Şi lacrimile l-au cuprins...

Cu multe fraţii l-au lovit...
A fost închis ... a fost hulit ....
Dar dreptul de-a fi întristat,
De-a plânge cu adevărat,
Acesta nu i s-a luat.

Stau egiptenii toţi uimiţi
Iar fraţii lui încremeniţi.
- „Eu sunt acel ce l-aţi vândut!
Eu Iosif sunt, cel din trecut.
Trăieşte Iacov, tatăl meu ?”
Dar fraţii-l urmăresc cu greu.
-„Apropiaţi-vă, sunt eu!

Acum dragi fraţi, vă spun deschis,
Nu voi, ci Domnul m-a trimis.
Nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut
Căci Dumnezeu cel nevăzut
Salvarea Lui ne-a-ntredeschis.
În aceşti ani de criză grea
Cel Sfânt a fost salvarea mea.

În seceta cea fără ploi
Eu solul Său sunt pentru voi.
Va fi din ce în ce mai greu.
Grăbiţi-vă spre tatăl meu!”
*
Aceste lacrimi mari vorbesc
De grija Tatălui ceresc.
În Iosif Duhul Sfânt le-a pus
Să ne-amintească de Isus.

El n-a vorbit ca procuror
Ci ne-a condus către Izvor
Cu dragostea Lui de Păstor,
Scoţându-ne din văi adânci
Spre-a ne planta pe-nalte stânci.

Păcatul nostru l-a iertat
Când viaţa Lui ca Miel Şi-a dat.
De-aceea să-L iubim şi noi
Rodind ca cel mai bun altoi.

De ne-au vorbit unii murdar,
De ne-au lovit în chip barbar,
Cum a fost Iosif iertător
Să plângem azi de mila lor.

În lumea plină de blestem
În care mii de oameni gem
Isus, al nostru Iosif nou,
Ne face-al dragostei ecou.

Să fim mai buni şi mai curaţi
Iubindu-ne, prin El, ca fraţi!
Iertând pe cei ce ne-or greşi
Şi Dumnezeu îi va primi.