LACRIMI

Plângeri 3:39

Te-ai întrebat vreodată-n viaţă
Ce rost au lacrimile oare
Ce-ţi curg şiroaie pe-a ta faţă
Când treci prin clipe de-ncercare ?

Din frageda copilărie
Ai învăţat că plânsul poate
Să vină după bucurie
Cu câte o nuia în spate.

Îţi aminteşti ? Ai plâns la şcoală
Că nu ţi-a dat Învăţătorul
Şi ţie nota ideală
Deşi răspuns-ai cu tot zorul.

Apoi trecut-au grabnic anii
Cu biruinţe şi înfrângeri,
Cu fericitele Betanii,
Sau câte-un Ghetsimani de plângeri.

Te-ai întrebat mereu în şoaptă:
„Ce rost au lacrimile mele
Când nu pot şterge nici o faptă
Păstrată dincolo de stele ?!”

Când nu mai poţi schimba trecutul
Spre care-ndrepţi numai regrete
Cum vei găsi în lacrimi scutul
Să stingi a remuşcării sete ?

Dar, iată, vine-o blândă rază
Ce-ntregul suflet îţi pătrunde
Şi inima ţi-o luminează
Cu tot ce-adâncul ei ascunde.

E raza dragostei divine
Din Soarele neprihănirii
Ce se îndreaptă către tine
Să-ţi dea speranţa izbăvirii.

Şi raza îţi şopteşte-n taină:
„Eu sunt cu tine! Nu te teme!
Iubirea Mea să-ţi fie haină
Şi lucrul tău în orice vreme.”

Tu-ai ascultat un psalm ferice
Cu glasul lui Isus din glorii
Ce-avea pe mâini o cicatrice
În care noi, toţi muritorii,

Pe cruce L-am străpuns cu ură,
Cu cele mai negre păcate.
Dar El răbda, după Scriptură,
Şi chinul Său din iad ne scoate.

Da, raza Lui îţi dă răspunsul:
„El, Domnul, ţi-a purtat povara.
Primeşte-L azi cu drag pe Unsul
Senin şi blând ca primăvara!

Predă-I Lui inima întreagă
Orice-ar veni pe-a vieţii luncă.
Credinţa ta să-I fie dragă
Când diavolul săgeţi ţi-aruncă.”

Trăgând în inimă zăvoare,
Pe Domnul să-L primeşti ca Rege
Ţi s-au schimbat ochii-n izvoare
Ce drum spre ceruri vor alege.

Şi sângele ce-a curs pe cruce
Te-a curăţit de orice vină.
Iar Duhul slavei te conduce
Pe calea-ngustă în lumină.

De-atunci a lacrimilor salbe
Îţi sunt în rugăciuni podoabă
Când strigi mereu, în haine albe:
„O, vino, Doamne mai degrabă!”