LA SFÂRŞIT DE DRUM

„Ferice de acum încolo
de morţii care mor în Domnul!”
(Apoc.14:13)

În lume toate-s trecătoare
Şi viaţa trece ca un vis.
În tină cade orice floare
Şi orice rază în abis.

Nu-i calea numai bucurie
Sau numai albe flori de crin.
Nu-i numai vară pe câmpie
Şi cerul nu-i mereu senin.

Nu-i marea-ntotdeauna lină
Şi codrul veşnic înverzit.
Nu-i tot pământul în lumină
Când soarele a răsărit.

*

Despărţire!... Grea durere!
Tu ne-aduci în suflet plâns
Fără pic de mângâiere
Pentru chinul ce l-am strâns.

De-am avea o viaţă lungă,
Cu plăceri şi clipe dragi
Jalea morţii le alungă
Ca şi frunzele de fagi.

Nu-i pe lume despărţire
Fără răni, fără dureri
Pentru-a inimii iubire
Care n-are mângâieri.

Şi când moartea îţi răpeşte
Fără milă pe cel drag,
Noaptea ei te copleşeşte.
Doliul stă întins pe prag.

Totul, vai, se ruinează!
Toate visurile pier.
Doar iubirea mai veghează
Plânsul dorului stingher.

Ea-i mai tare decât moartea
Pe-ale vieţii dragi câmpii
Căci, aşa cum scrie Cartea,
Ea rămâne-n veşnicii.

Florile-şi închid petala.
Soarele se-ascunde-n nor.
Muntele şi-apleacă fala
În al morţii trist fior.

Şi grădina-i tot pustie.
Păsările-au amuţit.
Vântul suflă cu urgie...
Oare totul a pierit ?!...
*
O nădejde tot mai este
Peste-al morţii crud hotar.
Pentru unii e-o poveste
Fără nici-un sens măcar.

E-o scânteie-n miez de noapte
Pentru-al vieţii dor curat,
Zori ce-aduc celeste şoapte
Sufletului tulburat.

De pe-o cruce tristă, veche,
Se aude-un glas: „Eli!
Cel ce n-ai în cer pereche,
Vino, nu Mă părăsi!”

Şi în bezna cea mai densă
Strigă glasul cel divin
Cu o dragoste imensă:
„Doamne, Eu la Tine vin!”

Ascultaţi cum sus, pe cruce,
Dragostea a biruit.
Moartea nu mai poate-aduce
Groază celui mântuit.

Ea ne-a câştigat salvarea.
Ne-a suit pe culmi de Rai.
Şi-aducând eliberarea
Ea a stins al morţii grai.

Ştim, durerea este mare
Pentru cei ce-n lume plâng.
Dar nădejdea-i şi mai tare
Decât plânsul care-i frâng.

*
• *
Plângeţi voi, triste izvoare,
Trupul fără dor şi cânt
Care-acum o să coboare
La odihnă în pământ!

Plângeţi nori şi voi, coline,
Şi voi, codri, trupul mort!
Sufletul în zări senine
A zburat spre-un veşnic cort.

Plângeţi voi, vâlcele sumbre,
Trupul neînsufleţit!
Dar peste-ale morţii umbre
Îngeri sufletu-au răpit!

Şi acum, la revedere,
Frate şi prieten drag!
Sus, la Marea Înviere,
Domnul ne aşteaptă-n prag!