DE CE PLECAŢI?
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Spicele lui Rut  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 21/05/2011
DE CE PLECAŢI ?

"De ce plecaţi voi, Pavel şi Barnaba ?
Vă cheamă oare însuşi Dumnezeu ?
Noi am postit şi ne-am rugat degeaba
să ne lăsaţi, acum, când lucru-i greu ?

Aici la noi aţi învăţat atât de multe
şi ne-am împărtăşit destule bucurii.
Noi fraţi vin azi cu dor să vă asculte
şi printre ei sunt chiar şi mulţi copii.

Se uită toţi să vadă Adunarea
şi mulţi din lume ne numesc "Creştini",
căci printre noi răsună larg chemarea
ce schimbă spinii răi în flori de crini.

Iubirea lui Cristos e forţa vie,
ce-n lupta vieţii ne dă noi puteri,
ca să-L slujim pe El cu bucurie
în lumea celor fără mângâieri.

O, nu uitaţi, acum este nevoie
de lucrul vostru, plin de sacrul jar,
să facem toţi a Tatălui sfânt voie,
arzând ca jertfe-ntruna pe altar!

Isus lucrat-a numai în Iudeea
cu oile pierdute-n Israel,
şi străbătea adesea Galileea
dar nu S-a dus printre străini de fel."

Barnaba plin de har şi de credinţă
unitu-s-a cu Pavel într-un glas:
"Să stăm aici, o, nu e cu putinţă
când Dumnezeu ne cheamă pas cu pas!

Doar Duhul ce uneşte, nu desparte,
prin proorocii voştri ne-a vorbit:
“Pentru lucrare puneţi-Mi deoparte
pe Saul şi Barnaba negreşit!”

Să ducem lumii Vestea cea mai Bună
ne cere Domnul prin Cuvântul Lui,
chiar dacă fapta va stârni furtună,
în firea noastră veche a oricui!

Cu multe alte vorbe înţelepte,
au stins cei doi protestul trecător,
şi-au reuşit pe mulţi ca să-i îndrepte,
pe drumul bun al ascultării lor.

Biserica întreagă-i sprijinise
în misiunea ce-a venit de sus
aşa cum Duhul Sfânt le poruncise
din partea Lui şi-a Domnului Isus.

*

Nu Adunarea veche ne vorbeşte,
ci Dumnezeu, chiar Duhul Sfânt dinCer:
"Biserică română te trezeşte
şi fii în ţara ta un viu străjer!

Când Eu vestesc acum peste Cetate
necazuri mari ca şi pedepse noi,
tu-nalţă către Ceruri mâini curate
căci iată, Eu Mă-ntorc curând la voi.

Eu celor răi le spun să se căiască
prin voi, prin viaţa voastră chiar.
Dar lepădaţi toţi gloria lumească,
ca să v-aprind iar jertfa pe altar.

De se întorc pierduţii fii acasă,
plângând din tristul rătăcirii drum,
sunt gata să-i primesc cu bucurie-n Casă,
dar bucuraţi-vă şi voi acum!

Primiţi-i, deci, ca cel mai bun părinte,
slujind prin fapte bune celor mici,
cum v-am primit şi Eu cu dor fierbinte,
în Casa Mea ca fii şi ucenici.

Biserică, te-aşteaptă holde coapte
şi-un ochi atent spre blânzii mieluşei.
Deci, întrupaţi Cuvântul vieţii-n fapte
prin Duhul Sfânt, voi, toţi copiii Mei!"









Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1111
  • Export PDF: 84
Opțiuni