SUFERINŢA ÎNCERCĂRII

Spune soră, spune frate,
ai în lume vreun necaz ?
Cine oare-n lume poate
să nu ştie-n veci cum bate
al furtunii greu talaz ?!

Însă tu ce ai izvorul
din înjunghiatul Miel,
tu ce-aştepţi să vină norul,
să te ia Mântuitorul,
ce faci astăzi pentru El ?

Ucenicul nu-i mai mare
ca Maestrul, fraţi creştini!
Dacă El S-a frânt sub soare
tu doreşti pe-a ta cărare
numai roze fără spini ?

Vrei s-ajungi la biruinţă
fără lupte, fără bai ?
Este oare cu putinţă,
fără nici-o suferinţă,
să păşeşti din lume-n Rai ?

Vrei ca Mielul de iertare
să ne fie Paşte sfânt
şi-o eternă sărbătoare
fără ierburile-amare
scrise-n Vechiul Legământ ?

Vrei ca-n noi să locuiască
Prinţul veşnicei iubiri,
însă fără să stârnească
nici ocară omenească,
nici rebele-mpotriviri ?

Simeon a spus odată
că Isus va fi un semn,
ce stârni-va lumea toată.
Dacă El e-n tine, iată,
lumea nu va sta de lemn.

De ţi-au fost mereu senine
zilele de pân-acum,
tu gândeşte-te mai bine,
dacă drumul tău, creştine,
e adevăratul drum!

Dar când vezi pe drum, pe-alocuri,
un dispreţ, o vorbă rea,
când te iau vecinii-n focuri
şi prietenii-n batjocuri,
asta-i calea! Mergi pe ea!

Vântul încercării cerne
şi alege ce-i ceresc.
Tu în rugă, te proşterne,
căci cununile eterne
din necazuri se-mpletesc.

Nu purtăm mai grea povară,
vai, decât putem iubi.
Dacă crucea-i mai uşoară,
în eterna primăvară
mai uşor şi tu vei fi.

Lasă oamenii să zică
orice vorbă de nimic.
Ucenic sau ucenică,
cu cât crucea ţi-e mai mică,
sus vei fi şi tu mai mic.

*
Doamne, noi îţi cerem Ţie,
o, ajută-ne pe drum,
ca spre-a Ta împărăţie,
să primim cu bucurie,
încercările de-acum!

O, ferice e de-aceia
care ştiu purta frumos
şi ocara şi ideea,
căci ei au în mână cheia
şi toiagul lui Cristos!