ÎN AMURG

Tumultul zilei se revarsă
ca apa mării peste mal.
Câmpia zării pare arsă
de-ascunsul soare după deal.

Amurgul iată se răsfrânge,
în cele patru zări tăcut,
ca o mireasmă ce înfrânge
obstacole de netrecut.

Se-ntorc în sat acum păstorii,
în fruntea turmelor de oi.
Şi vin, pe rând, toţi lucrătorii,
în nesfârşitul lor convoi.

Şi rândunelele voioase
au obosit de-atâta cânt.
Tristeţea, de priviri sfioase,
şi-n ele parcă s-a răsfrânt.

Pe-o pajişte, lângă izvoare,
şi vântul serii s-a oprit.
E-un cer cu stele sclipitoare
şi-o lună plină-n răsărit.

Un cor de greieri din ponoare,
pornesc în cântec spre izvor.
Întreg decorul e-o cântare
sublimă, plină de fior.

Şi noaptea peste tot coboară,
cu umbre ce se-aştern pe rând,
ca liniştea ce înfăşoară
întregul sat atât de blând.

În pragul casei, dus pe gânduri,
în timp ce-ai casei dorm tihnit,
veghează ca-n atâtea rânduri,
străjerul cel neobosit.

C-un dor, arzând de veşnicie,
lăsat în om de Creator
el cere-n rugă Apa Vie
şi caută al ei izvor.

Privind mereu în zări albastre
zăreşte-n Duh noi dragi lumini,
ce ard pe plaiurile noastre
şi pentru flori şi pentru spini.

Având în cer a sa comoară,
cu nesfârşite primăveri
şi imn de dulce primăvară,
el va uita orice dureri.

De dorul sfânt al mângâierii
şi-al Mirelui, mult aşteptat,
se-nalţă-n rugă toţi străjerii
care-au crezut şi-au tot luptat.

El va veni din nou în lume.
Vegheaţi, străjeri, încă puţin!
E gata trâmbiţa să sune
căci vine-al nemuririi Crin.

*
Iubit Isus, fără zăbavă
Te-aşteaptă toţi ai Tăi să vii
pe nor de infinită slavă
ca să ne duci în veşnicii!