SOBORUL

Un sobor de multe gânduri
Mi-este inima din piept.
Ele zboară rânduri-rânduri
Şi din nou eu plâng şi-aştept.

Plâng de dorul revederii
Celui Sfânt şi adorat.
Solii Lui îmi sunt străjerii
Ce mereu curaj mi-au dat.

Unii nasc în mine teamă,
Alţii cel mai nalt avânt.
Dar prin ei un glas de mamă
Îl aud din cerul sfânt.

Mulţi mă-ndeamnă-n rugăciune
Să mă plec cu lacrimi chiar
Şi să cer înţelepciune
La al Domnului altar.

Să pricep vremea venirii
Fiului lui Dumnezeu,
Marea Zi a răsplătirii
Sfinţilor din Empireu.

Iar prin fapte şi cuvinte
Să-L vestesc pe Domnul viu
Să ţâşnească râuri sfinte
În al lumii trist pustiu.

Inimi reci să se deschidă
Prin al Duhului Sfânt foc
Şi-a păcatului obidă
Să dispară chiar pe loc.

Azi când vremurile-s grele,
Când din cer şi stele cad
Zeci de mii de duhuri rele
Noi să le gonim spre Iad.

În a vieţii grea răscruce
Dincolo de-al lumii nor
Biruinţa de pe cruce
Este Mielul salvator.

Învierea Lui ne poate
Ridica din mari nevoi.
Domnul sfânt e-al nostru Frate
Şi Păstor în vremi de-apoi.

*

În sobor de gânduri multe
Ce spre ceruri mă-nsoţesc,
Inima să Te asculte:
Asta, Doamne, mi-o doresc.

Tu să-mi dai călăuzirea
Gândurilor către cer
Ca să nu-Ţi înşel iubirea
Trăind fără caracter.