ÎMPĂRĂŢIA

A coborât întâi o Piatră
Pe vechea lumii noastre vatră.
Dar nu prin mâna omenească
Ci prin puterea cea cerească.

Ea a lovit mândria lumii
Şi-a aruncat-o-n praful humii.
Crescând, ea s-a făcut un munte
În cursul vremilor cărunte.

Ascunde-n ea puterea sării
Pe plaiurile îndurării
În care inimi noi, smerite,
Bat pentru ceruri fericite.

Izvor de har şi de lumină
E-această-Mpărăţie plină
De cele mai măreţe visuri
Ce-nalţă poduri peste-abisuri.

Ea pare şi-azi neînsemnată
În lumea rea şi vinovată.
Dar va veni ceasul dreptăţii
În sfânta zi a Judecăţii.

În caracter ea pune roadă
Şi-l face-n lume ambasadă
De mărturie prin iubire,
Prin fapte de neprihănire.

În ea cel mic e cel mai mare
Prin dragoste şi ascultare.
Podoaba ei stă-n modestie,
În pace şi-n credincioşie.

În slava cea imaculată
Va reveni Isus odată
Să vadă lumea-Mpărăţia
Şi-n ea să-L afle pe Mesia.

Istoria va să se-ntoarcă
Ca şi-n vechime la o Arcă.
Cristos e Arca de salvare
Prin marea Lui răscumpărare:

„Veniţi, veniţi acum la Mine!”,
Ne strigă El din zări senine.
E-atât de-aproape-Mpărăţia!...
Primiţi-L grabnic pe Mesia!