LA MAL
Scoate-mă la mal, Isuse!
Viaţa mea este-n nămol.
Plâng smerit şi-Ţi cer iertare,
Zi de zi din zori mă scol.
Strig spre cer şi nu am pace.
Mulţi se-ntreabă: „Ce-i cu el ?
Şi-a pierdut din piept iubirea ?
Nu mai are nici-un zel ?”
Mă întreb printre suspine:
- Oare Tu m-ai părăsit ?
Totuşi eu eram odată
Chiar de Tine mult iubit.
Te strigam în rugăciune
Şi simţeam că mă asculţi.
Te urmam cu zel în toate,
Cu prieteni tot mai mulţi.
Tresăltam în stăruinţă
Şi cântam cu toţi în cor.
Ah, plângea de bucurie
Însetatul Tău popor!
Tot Cuvântul era hrana
Ce-o primeam recunoscând
Că doar Tu ne ştii nevoia
Şi chiar fiecare gând.
Astăzi parcă-n barca noastră
Apa lumii a intrat.
Eu mă-ntreb cu-ngrijorare:
„Te iubesc cu-adevărat ?!”
Scoate-mă la mal, Isuse,
Mreaja mea să mi-o repar.
Sunt prea obosit pe cale,
N-am putere, n-am nici har.
Dragostea dintâi mi-i ţinta
Dar sunt parcă prea modern.
Intră-n casa mea degrabă
Flori şi haine să-Ţi aştern.
Când chiar ucenicul Petru
A umblat puţin pe val,
Şi era să se înnece,
Tu l-ai scos grăbit pe mal.
Scoate-mă la mal, Isuse!
Nu lăsa să mă înnec.
Vreau cu Tine viaţa-ntreagă
Sus în ceruri s-o petrec.
Mult mi-e dor de-acele ceasuri
Ale marii întâlniri
Cu cei dragi dar şi cu fraţii
Ce-au murit ca şi martiri!
Mai scurtează Tu distanţa
Cea de timp şi de lucrări.
Fă să Te-ntâlnim, Isuse,
Pe-ale cerului cărări!
Pune îngerii-n mişcare
Când trompete vor suna
Într-o clipă fericită
Să ne duci în Casa Ta.
Duhul Sfânt mereu ne spune
Să fim gata pentru cer.
Dă-ne har în rugăciune
Pentru cei ce-n lume pier.
Te opreşte la bolnavii
Care n-au puteri de loc.
Umple-i de a Ta credinţă
Şi de-al Duhului Sfânt foc.
Ca să nu mai fim în lume
Înşelaţi de chipul ei
Să fim tari în mărturie
Chiar şi-n gropile cu lei.
Dă-ne-a Ta înţelepciune
Cu tot harul cel ceresc
Să rămână de ruşine
Cei ce Te batjocoresc.
Glasul Tău, iubite Mire,
Cu urechea-mi de străjer
Îl aud când plin de slavă
Ne vei ridica la Cer!
Şi când lumea asta trece
Ca şi marea val cu val
Ruga mea mereu Te cheamă:
Scoate-mă, Isus, pe mal!