La capatul pustiei, spre muntele Horeb,
Cu turma mea de ganduri si vise destramate,
Chemandu-ma pe nume, sandala mi-o dezleg
Si Te ascult cu teama,venind tot mai aproape.

Din rugul care arde, s-aprinde-n vatra visul
Precum o stea in drumul semet al unui mag.
Din departari umbrite veni lucind intinsul
Si-mi infrunzeste iarasi vestedul meu toiag.

Se curma-n mine plansul si zbuciumul din piept,
E preschimbat in cantec cu dor de libertate.
Cand numele Ti-l aflu, pornesc - vanjos profet
C-o forta uriasa in vorbe si in fapte.

Vad Cortul Intalnirii cu sange siroind pe-altar,
Cu ape ce tasnesc din Stanca si mana in potire.
Ca pe aripi de vultur, trec spre un nou hotar
De Canaan cu-ntinderi de pace si neprihanire.


4 Iulie 1983