Nu îţi mai lăsa să cadă
Umerii de-atâta greu,
Ci ridică-i toţi să vadă,
Căci tu eşti copilul Meu!
Hai, nu mai privi cu teamă,
Duh de frică nu ţi-am dat,
Te-am săpat în a Mea palmă
Eşti un om răscumpărat!
Cum poţi fi atât de trist
Când priveşti tot ce ţi-am dat?
Tu ai prins al lumii gust,
Uitând harul cel bogat!
Văd că ai uitat de toate
Şi văd că le iei usor,
Eşti răpus de-a lumii şoapte,
Eşti un fiu rătăcitor!
Spui că eşti singur în noapte,
Dar priveşte ce ţi-am dat:
Mamă, tată, sora, frate
Şi de ei tu ai uitat!
Dacă pe ei nu-i iubeşti,
Oare ce vrei să primeşti?
Oare ce-ţi pot oferi,
Să fii vesel, ce-ai dori?
Căci ţi-am dat o dimineaţă
Ţi-am mai pus o zi la viaţă,
Am sperat că vei veni
Din somn când te vei trezi.
Iată, ziua a trecut
Şi deloc n-ai apărut!
Parcă fugi mereu de Mine,
Mereu fugi, dar Eu ştiu bine,
Ştiu că eşti pierdut în hău
Apăsat, şi-ţi pare rău!
Căci tânjeşti după iubire,
Vrei un dram de fericire.
Lumea nu ţi le va da,
Dar Eu te pot inunda!
Pot ierta trecutul tău,
E de-ajuns să-ţi pară rău!
Vina ta este plătită
Cu sânge a fost stropită!
Tot păcatul tău imens
L-am plătit, să ai un sens…
Poarta încă e deschisă
Timp mai este, dar curând
Vedea-vei va fi închisă.
Vino azi, te chem plângând!
Oare cât voi aştepta?
Cât oare voi mai ofta?
Te aştept, te-am aşteptat,
Cu iubire te-am chemat!
Vine vremea când se-nchide
Poarta Harului Divin,
Vei striga, dar voi răspunde:
“Pentru Mine eşti străin!”
Vor fi plâns şi jale mare,
Va fi chinul cel mai greu!
Încă este îndurare,
Vino azi, copilul Meu!