Lumina Duhului Sfânt
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Să Îl vestim pe Isus!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 25/05/2011
Lumina Duhului Sfânt


Duhul Sfânt m-a luminat
Şi pe Domnul L-am primit
Pe Isus cel sfânt, curat
Viaţa, El mi-a limpezit

Văd mai clar tot ce e bine
Văd aşa cum e corect
Viaţa mea de El se ţine
Şi mă lupt să merg mai drept

Am căderi ades pe cale
Mă ridic şi mă îndrept
Mă smeresc, vreau să fiu tare
Pe Isus, să Îl slujesc

El aşteaptă de la mine
Ca să nu mă dau bătut
Chiar de trec zile şi zile
Mai am multe de făcut

Mai am multe de îndreptat
Viaţa să îmi ordonez
Pe Isus cel înviat
Prin fapte, să-L onorez

Să nu uit că din iubire
Lanţul morţii, El l-a rupt
Şi cu atâta dăruire
A îndurat tot, şi-a tăcut

A tăcut precum un miel
Dus la moarte, la tăiere
Nimeni în afar de El
Nu putea răbda-n tăcere

Noi avem o misiune
Pe Isus, să Îl vestim
Şi a Lui promisiune
De la El, să o primim

El ne-a promis, nemurirea
Pentru toţi care ascultă
Murind, ne-a dat mântuirea
Vorba Lui, e sacră, sfântă

Să perseverăm în Domnul
Nimic, să nu ne despartă
Caci Isus Hristos, e Omul
Care al nost păcat Îl poartă

A murit în locul nostru
Sângele Lui ne-a spălat
Doar prin El ne găsim rostul
Viaţa, ne-am recăpătat

Să păzim cu străşnicie
Şi să nu fim păcăliţi
Ca Isus cu noi să fie
Să fim cu toţi mântuiţi.

Amin

Câmpia Turzii, 19 mai 2011
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1425
  • Export PDF: 19
  • Favorită: 1
Opțiuni