FLOAREA ŞI ARACUL

Privind o floare pe-un arac
simţeam cum luptã în suspine ...
Ce-ar fi sã-i dãruiesc un leac
sã-i poatã fi puţin mai bine ?!...

Am vrut s-o mângâi c-un cuvânt
sã stea mai dreaptã în furtunã.
Dar vorbele-mi s-au dus pe vânt
cu norii negri împreunã.

Mustrat în pieptul meu eram
de floarea dulce şi suavã.
Şi-un glas mi-a spus ca un balsam :
"Nu-i fãrã luptã nici-o slavã !..."
*
Zãcea o floare pe-un arac
mai gingaşã şi mai maturã ...
Ah, suferinţele nu-mi plac !
Dar ele storc a vieţii zgurã.

Durerile ca-nsoţitori
ne fac mai vrednici pentru viaţã.
Pe cei ce-i sunt ascultãtori
Iubirea-i rabdã şi-i învaţã.

Iubirea-ţi dã puteri cu drag
şi Duhul Sfânt te însoţeşte
cu-al biruinţei Sale steag
sã poţi rãbda dumnezeieşte.

De când nãscutu-ne-am din nou
ca sã-ngrijim a vieţii floare,
precum se stinge un ecou
sã stingem orice-ngrijorare.

Şi soare-avem şi sãruri vii
şi ploaie pentru rodnicie,
în plînsete şi-n bucurii
o oazã viaţa sã ne fie.

Deci, cautã prin rugi un leac !
Durerile nu sunt puţine ...
dar noi avem un viu Arac
ce prin credinţã ne susţine.

Topind tristeţi cu-al firii sloi
când vântul iernii ne îngheaţă
Izvorul dragostei din noi
adapã, mângâie, dã viaţă.
*
Nu dispera în încercãri,
tu, floare-n vânturi rãstignitã !
Aşteaptã marile-ndurãri
ce te vor face fericitã.