CASA ZIDITÃ PE STÂNCÃ

Cel ce-Mi zice : "Doamne, Doamne !"
dar e-o frunzã moartã-n drum
în cereasca-mpãrãţie
n-o sã intre nicidecum !

Mulţi Îmi vor striga odatã :
"Doamne, Doamne, nu ne ştii ?
Ţi-am vestit Cuvântu-n lume
şi suntem ai Tãi copii !

Noi am scos din oameni demoni.
Ucenici mulţi am fãcut !"
Dar pe loc le voi rãspunde :
"Eu nici nu v-am cunoscut !

Aţi lucrat fãrãdelegea
şi-aţi trãit al lumii dor.
Depãrtaţi-vã de Mine :
nu sunteţi al Meu popor !"

Cine-aude azi Cuvântul
şi-l trãieşte plin de zel
e un om cu judecatã.
Şi prea mulţi nu sunt ca el.

Casa şi-a zidit pe stâncã.
Ploaia rece a bãtut.
Au suflat şi vânturi negre.
dar cãsuţa n-a cãzut.

Cãci a fost ziditã bine
pe o stâncã de granit.
Unde îţi zideşti locaşul,
tu, ascultãtor iubit ?

Însã cine ştie totul
din Cuvântul ce v-am spus
fãr-a-l împlini cu fapta
casa pe nisip şi-a pus.

A cãzut o ploaie mare.
A bãtut puternic vânt.
Apa a cãrat nisipul.
Casa sub şuvoi s-a frânt.
*
Astfel Îşi rostea cuvântul
scumpul nostru-Nvãţãtor
plin de Duh şi de putere,
şi de har înãlţãtor.