GLASUL HARULUI

Tu, om vestit ca pelerin
chiar spaţiilor siderale,
n-auzi cum harul cel divin
te cheamã de pe-a lumii cale ?

Nu-i harul unui om de rând
din neagra lume de pãcate
ci-i glasul lui Isus cel blând
ce vrea sã-ţi deie libertate.

Deşi te crezi un Prometeu
care sfideazã pe oricine
cât timp nu-L ai pe Dumnezeu
eşti rob pãcatului din tine.

Tu zaci în lanţuri şi nu ştii
cã pentru tine s-a dat preţul
când Mielul sfânt din veşnicii
rãbda şi moartea şi dispreţul.

Tu n-ai aflat (şi nici n-ai vrut)
cã Domnul încã te iubeşte.
Nu-i refuza eternul scut
ce azi, prin har, ţi-l dãruieşte :

credinţa-n El, în jertfa Lui,
în vorba-I dulce şi duioasã.
Alt scut mai bun pe lume nu-i
sã-ţi facã viaţa mai frumoasã.

Oricât de negre ţi-ar fi fost
simţirea, gândul, pasul, traiul,
sub sânge afli adãpost :
prin El deschis, pe veci, ţi-e Raiul.

Desprinde-te de tot ce-i rãu
din vechea morţii cetãţuie
cãci pentru tot pãcatul tãu
a suferit Isus în cuie.

(Şi dacã totuşi omul vechi
e viu, deşi pãrea cã moare
tu pentru el sã n-ai urechi,
nici mâini, nici gurã, nici picioare.)

Credinţa-i darul fericit
ce-n biruinţă te conduce.
Da, omul vechi e rãstignit,
cu Domnul sfânt pe-aceeaşi cruce.

Tu dãruieşte-te mereu
în slujbele neprihãnirii
ca fiu iubit de Dumnezeu
purtând mireasma nemuririi.