SUTA CEA PIERDUTÃ

Luca 15.8-10

Într-o casã de la ţarã,
la o margine de crâng,
unde ciripind voioase
rândunele-n cor se strâng,
se apropia un praznic
coborât din cerul sfânt.
Şi-un parfum de primãvarã
se nãlţa pe-aripi de vânt.

Şi de-acolo o femeie
a pornit cu-atâta sârg
ca sã-şi cumpere uleiul
şi fãina de la târg.
Dar fãcându-şi socoteala
la toţi banii ce-i avea
observase gospodina
cã o sutã îi lipsea.

Tulburatã într-o clipã
de al pierderii greu chin
ea se strãduia sã-şi frângã
gândul cel de grijã plin :
"Cine-ar fi putut sã-mi fure
banul câştigat cu greu ?"
Dar o razã de speranţă
i-aminti de Dumnezeu.

"Ştiu, îşi zise ea în sine,
cum Cel Preaînalt mi-a zis
cã, de am în El credinţă,
îmi dã pâinea ca prin vis !"
Deci porni-se-n cãutare
casa-ntreagã rãscolind.
Ca nişte scântei în noapte
gânduri multe i se-aprind.

"Unde-or fi banii mei, oare ?"
Mãturând orice ungher
se gândeşte şi, deodatã,
ea priveşte cãtre Cer.
"O, Stãpâne-adevãrate,
banii Tãi i-am cheltuit.
Şi acum Îţi vãd pedeapsa
pentru rãul sãvârşit !..."

Şi pe faţa-i luminoasã
lacrimi grele s-au prelins.
Dar o clipã de uimire
bietul suflet i-a cuprins.
"Ochii mei nu pot sã creadã !
Cine sã-i fi-ascuns aici ?
N-a putut nimeni s-o facã
decât fiii mei cei mici.

Nici nu mã gândeam sã fie
în acest loc neumblat."
Şi o mare bucurie
sufletul i-a inundat.
"O, veniţi vecine-n grabã
sã vã spun la toate-acum
cã Pãrintele-ndurãrii
nu ne lasã nicidecum !

Am pierdut, prin neveghere,
astãzi o sutã de lei.
Scuturându-mi toatã casa
chiar acum am dat de ei.
Bucuraţi-vã cu mine
c-am aflat tot ce-am pierdut.
Mare-i biruinţa-n viaţă
când Îl ai pe Domnul scut !"

Se strânseserã acolo
o mulţime de femei,
şi vecine şi rudenii
ascultând povestea ei.
Şi-i împãrtãşirã toate
bucuria fãrã vad.
Soarele zâmbea pe boltã
printre crengile de brad.

*
Voi surorilor iubite
n-aţi pierdut, oare, nimic ?
Niciun har, nicio izbândã,
niciun lucru cât de mic ?
Dragostea pentru Mesia
arde-n fapte şi-n cuvânt ?
Nicio singurã scânteie
nu i-aţi risipit pe vânt ?

Cum vã este azi credinţa,
zelul ce-l aveaţi cândva ?
Şi nãdejdea-i rãbdãtoare
sau trãiţi şi fãrã ea ?
Vã-nãlţaţi în rugãciune
când cel rãu vã dã ocol ?
Cum este cântarea voastrã :
duh aprins sau sunet gol ?

Scuturaţi degrabã colbul
de pe vechile Scripturi.
Mãturaţi-vã şi casa
astupând orice spãrturi.
Şi-ntr-un colţ, uitat de alţii,
veti gãsi din nou comori
stând plecate-n rugãciune
ziua, noaptea sau în zori.

Cãutaţi în casa voastrã
pe cel drag, nemântuit,
ce cu multã nepãsare
vai !, de mult l-aţi pãrãsit !
Scoateţi-l azi la luminã
şi se vor porni cântãri
de eternã bucurie
pânã-n cele patru zãri !