CU CRISTOS ÎN DUMNEZEU

Dintr-un cãtun, în zi de varã,
un bãtrânel pornea cântând
duminica spre Adunare
c-un cer de fericiri în gând.
Deşi era o cale lungã
înspre Betelul mult dorit
lui nu-i pãsa de obosealã
şi nici de pãrul sãu albit.

Iar drumul presãrat cu rouã
se-apropia de-un codru des
acolo unde imnuri sfinte
pe-al verii portativ se ţes.
Bãtrânul urcã vitejeşte
cu pasul sãu ca de haiduc.
Ajuns în codru se opreşte
şi se aşazã pe-un butuc.

Şi din dumbrava-mpodobitã
cu un decor diamantin
el gândul inimii şi-ndreaptã
spre cerul de iubire plin :
"Îţi mulţumesc, slãvite Doamne,
pentru aceste frumuseţi
prin care-ai dat atâta farmec
mult zbuciumatei noastre vieţi !

Tu-ai pus în florile de sânge
şi-n trilul de privighetori
acelaşi dor care ne-nalţă
cu mult mai sus de negrii nori."
Dar când fiorul adorãrii
întregul suflet i-a cuprins
bãtrânu-aude dintr-o tufã
un zgomot surd, aproape stins.

Nu-nţelegea ce se petrece.
Avea auzul tare greu.
Dar el şi-a zis : "Merg mai departe
cãci mare este Dumnezeu !"
Chiar când se ridica sã plece,
dupã copacii scorburoşi
se arãtarã dintr-odatã
doi oameni rãi de vicii roşi.

Erau tâlhari de drumul mare.
Doi hoţi de jafuri nesãtui
ce ziua se ascund prin peşteri
şi umblã nopţile hai-hui.
Şi cum ieşirã la luminã
s-au repezit ca nişte lei
înfometaţi asupra prãzii
cu tot ce-aveau mai rãu în ei :

"Bãtrâne, s-a sfârşit cu tine !,
i-au zis cu aroganţă-n grai,
ori ne dai banii toţi acuma,
ori viaţa ta pe loc ne-o dai !"
Deşi-ncolţit fãrã de veste
bãtrânul nu pãrea strãpuns.
El nu-şi pierduse de loc firea
când plin de calm dãdu rãspuns :

"Eu sunt sãrac în astã lume
şi banii nu sunt scopul meu.
Iar viaţa mea, sã ştiţi, e-ascunsã :
e cu Cristos în Dumnezeu !"
"Ce spui, prea cuvios pãrinte ?,
rânjirã sec cei doi tâlhari
c-un gest de superioritate
şi cu priviri de ochi murdari.

"V-am spus cã eu am o credinţă
în Dumnezeul cel Prea Sfânt,
Cel care cu a Lui putere
zidi şi ceruri şi pãmânt.
Da, El m-a ridicat din tinã
şi mi-a iertat pãcatul meu.
De-atuncea viaţa mea e-ascunsã
chiar cu Cristos în Dumnezeu !"

"Cristos !.. Mântuitorul lumii?...
Nu vrei sã mi-L arãţi de poţi ?"
vorbeşte plin de blasfemie
şi de cinism unul din hoţi.
"Cristos cel viu trãieşte-n mine.
De mã ucizi ca pe-un mişel
în fiecare strop de sânge
Îl vei gãsi numai pe El.

Da, viaţa mea Îi aparţine
şi vine chiar din Cer, de sus.
Iar pulsul ei din veşnicie
nu poate fi nicicând rãpus.
Ascultã cu înţelepciune,
prietene, cuvântul meu :
nu-mi poţi lua vreodatã viaţa
cãci este-ascunsã-n Dumnezeu !"

Strãpunşi în suflet şi în minte
de vorbele pline de Duh
tâlharii parcã-ncremenirã
cu ochii ţintã în vãzduh.
Un tremur îi paralizase
ca-nţepãtura unui spin
şi îngroziţi se adresarã
pe loc bãtrânului creştin :

"Şi dacã toate-aceste vorbe
sunt numai purul adevãr
(la faţă erau albi ca varul
smulgându-şi firele de pãr)
mai este-n faţa Judecãţii
şi pentru noi un strop de har
la Dumnezeu sã ne întoarcem
în cel din urmã ceas mãcar ?!..."

"Desigur, zise-atunci bãtrânul
cu vorba lui ca un alin,
acei care se pleacã-n lacrimi
la crucea Mielului divin,
primesc pe loc eliberare
crezând în Jertfa din Calvar
prin care Legea-i împlinitã
şi Tatãl ne dã viaţa-n dar !

Ca şi tâlharul de pe cruce
care-a murit lângã Isus
dar s-a cãit amar în urmã
şi-apoi cu Domnu-n cer s-a dus
primiţi şi voi chiar astãzi Viaţa
ce curge din cerescul Miel
şi veţi avea o hainã albã
sã staţi în ceruri lângã El !

O blândã razã de luminã
sclipea pe-obrazul celor doi :
"La Tine, Domn al vieţii noastre,
vrem sã venim de azi şi noi !
Cum am umblat în neştiinţă
slujind pãcatul cel murdar
cu-atât mai mult de azi nainte
Te vom sluji prin al Tãu har !"

C-o bucurie fãrã seamãn
bãtrânul exclamã atunci :
"Îţi mulţumesc, Tatã din ceruri,
cã-n harul noilor porunci
acestor suflete trudite
Tu Uşa larg lor le-ai deschis
sã-Ţi vadã nesfârşita slavã
ce Te-nconjoarã-n Paradis !

Îi spalã, Doamne, cu-al Tãu sânge
prin voia Ta, prin harul Tãu,
ca sã-şi pãstreze hotãrârea
la adãpost de orice rãu.
Tu ai purtat, iubit Isuse,
pãcatul nostru mult şi greu
ca toatã viaţa lor sã fie
ascunsã doar în Dumnezeu !"

Şi drumul cãtre Adunare
ei l-au parcurs acum în trei
purtând în inimi înnoite
al bucuriei sfânt temei.
Urcase soarele de-o şchioapã
şi codrul fremãta duios.
Ce fericit poţi fi în viaţă
de-L porţi în tine pe Cristos !