SENATORUL

"Nu forţa Romei azi mã face
ca sã vã chem în faţa mea,
ci inima, lipsa de pace,
necazul şi-ncercarea grea."

C-un glas ce revela cãinţa
distinsul senator roman
îşi povestea deschis dorinţa
la doi creştini din satul Dan.

"Stãpâne, zise dintr-odatã
un bãtrânel cu pãr albit,
noi ştim cã Dumnezeu ni-i Tatã
cãci Fiul Sãu ne-a mântuit !

Noi multe nu prea ştim a-ţi spune
cã nu suntem prea învãţaţi.
Dar viaţa noastrã e-o minune
şi suntem chiar cu Domnul fraţi !"

Cei doi bãtrâni ţineau în mânã
Cuvântul spus de Dumnezeu,
a-nţelepciunii lor fântânã
din care se-adãpau mereu.

"Dar unde este-Nvãţãtorul,
Preamilostivul vostru Domn ?",
vorbeşte iarãşi senatorul
cel chinuit de-atât nesomn.

"E sus în Cer de bunã seamã.
Dar Duhul Sãu este cu noi
sã ducem lumii fãrã teamã
mesajul sfânt al vieţii noi.

Şi chiar de s-ar topi vãzduhul
sub semnele din Univers
noi biruim deplin prin Duhul
promis în al Scripturii vers.

Vestind oricui Împãrãţia
de pe întinsul lumii-aceşti
vrem toţi sã afle bucuria
şi harul dragostei cereşti !"

Şi omul a rãmas pe gânduri
cãci tot cuvântul auzit
lovise ca-n atâtea rânduri
în sufletu-i descumpãnit.

Şi-apoi un bas de voce tristã
porni ca ploaia de sub nor :
"Însângerarea ce persistã
în rãnile care mã dor

e fiica mea de mult bolnavã
cãreia nu-i gãsesc balsam,
cãci boala ei e-atât de gravã ...
şi zi şi noapte pace n-am !

Chiar medicii cu-a lor ştiinţă
nu i-au putut gãsi un leac.
Mã zbat de mult în neputinţă
şi, vai, nu ştiu ce sã mai fac !...

Voi spuneţi cã Isus e-n slavã.
Deci, este viu, nu-i în mormânt !...
Aş vrea sã-L strig fãrã zãbavã.
Mi-ascultã oare-al meu cuvânt ?

Rugaţi-vã şi voi cu mine
sã pot primi din Cer rãspuns !"
"O, Doamne Sfânt, din zãri senine,
ascultã-mi sufletul strãpuns !

Ia-mi Tu necazul ce m-apasã,
Tu, Domn etern şi-adevãrat !
O, vino azi la mine-n casã
cu leacul Tãu mult aşteptat !"

Dar ruga lui nu se terminã.
Bãtrânii, iatã, îi vorbesc :
"Isus cu blânda Sa luminã
din plaiul sfânt, dumnezeiesc,

cu toatã dragostea ce-ţi poartã,
din rana care-o porţi în piept
ar vrea sã-ţi dea o nouã soartã
pe drumul cel îngust şi drept.

El ştie multele-ţi probleme
ce te frãmântã zi de zi.
Te-ncrede-n Domnul ! Nu te teme !
Şi fiica ta nu va muri !"

Se luminã atunci la faţă
distinsul senator roman
ca ceru-n zori de dimineaţă
dupã o noapte de catran.

Apostolii în rugãciune
de mijlocire cãtre cer
aşteaptã-a Tatãlui minune
ca pe-al iubirii giuvaer :

"O, Doamne Sfânt din zãri sublime
ce-asculţi pe orice om firav,
coboarã-Te din înãlţime
sã vindeci Tu acest bolnav !

Alungã întristarea morţii
din sufletul cel chinuit
ca sã-i îndrepţi spre viaţă sorţii,
prin harul Tãu, Isus iubit !"
*
Când senatoru-n graba mare
ajunse-acasã el vãzu
miraculoasa vindecare
ce trupul fetei strãbãtu.

Cu glasul ei de ciocârlie
fetiţa-i povesti acum
a vindecãrii bucurie
ce-i prefãcu durerea-n scrum.

"M-am vindecat de douã ore !
Tãticule, fii bucuros !
E ceasul noii aurore
ce din adâncuri azi m-a scos !"

Iar tatãl cum vãzu minunea
îi povesti cu dor nespus
cum ceru-ascultã rugãciunea
când crezi Cuvântul lui Isus.

Şi într-o clipã casa-aceea
primi pe Crist din Paradis
aflând cã rugãciunea-i cheia
cu care cerul s-a deschis.