TREZIREA CREDINŢEI

Oricât ar vrea azi omul
sã fugã de credinţă
în veacu-acesta care
e-atât de pervertit
el va-ntâlni, Stãpâne,
divina Ta Fiinţă
ce-n valuri de iubire
spre noi S-a rãstignit.

Strãbate Vestea Bunã
prin larga atmosferã
spre fiii Terrei noastre
împovãraţi, trudiţi.
Din cei care-o ascultã
- în trista noastrã erã -
câţi oare-o duc spre alţii
senini şi fericiţi ?

E datoria noastrã,
Isuse, ştim prea bine,
sã ducem pretutindeni
Cuvântul Tãu cel viu
ca nu cumva furtuna
ce-ameninţă cã vine
sã schimbe lumea-ntreagã
într-un gigant pustiu.

Am cãutat prea multe
şi prea banale scuze
pentru trãirea noastrã
în spirit egoist
slujindu-Te de formã
cu imnuri de pe buze
când omul dinlãuntru
gemea uitat şi trist.

Dar Duhul Tãu insistã
cu glas de "Maranatha"
chemându-ne la lucru
în marele Ogor.
E-atât de-aproape Nunta !
Fecioare sunteţi gata ?
Aveţi ulei în vase
şi inimã de dor ?

În candelele vieţii
a dragostei vãpaie
mai lumineazã-n noapte
un drum îngust şi greu
cu spini şi multe pietre,
cu viscole sau ploaie,
dar cu nãdejde vie
cã-n cer e Dumnezeu ?

Vegherea-i datorie
şi lucrul sfânt chemare.
E-atât de scurtã vremea
pe care-o mai avem.
A fost şi pentru tine
credinţă şi-ndurare.
Dar tu-ai ales pãcatul
şi-n loc de har blestem.

Azi prinde grabnic Mâna
Iubirii cu cãinţă.
Grãbeşte-te, creştine,
ca Lot înspre Ţoar !
Credinţa ta în Domnul
ţi-aduce biruinţă
cât pentru El lucreazã
cu dragoste şi har.

Ca cei dintâi apostoli
care-au primit putere
în ţãrile pãgâne
sã-I fie martori vii
tu seamãnã Cuvântul
cu lacrimi de durere
şi-ai sã culegi o roadã
cu cânt de bucurii.
*
Veniţi voi, dragi prieteni,
ce-n lumea de iluzii
nu aţi gãsit nici pace,
nici pentru rãni alin,
ci-aţi strâns mereu în inimi
amarele concluzii
cã semenul de-alãturi
vã e tot mai strãin !

Veniţi, lãsaţi pãcatul
şi falsa-i fericire
cãci visurile lumii
sunt toate numai scrum !
Existã o credinţă,
un har, o izbãvire !
Isus din cerul slavei
v-aşteaptã chiar acum !