GEAMĂTUL ROBILOR
(După Ps.79=
Cu toate cã strãinii nãvãlirã
în moştenirea noastrã ce ne-ai dat
şi Templul sfânt cu urã-l pustiirã
şi-al Tãu popor pierit-a sfâşiat,
noi, cei atinşi de aspra Ta urgie,
cãzuţi ca floarea-n negrul uragan,
noi tot vom lãuda cu bucurie
puterea Ta de Domn şi Suveran.
Cu toate cã împãrãţii strãine
ne-au subjugat mereu şi ne-au distrus
şi fãr'delegile ne-au depãrtat de Tine
şi de iubirea blândului Isus,
noi, cei purtaţi de valurile mãrii
în cele patru depãrtate zãri,
noi totuşi vom nãlţa belşugul Îndurãrii
în rugile smerite şi-n cântãri.
Cu toate cã popoarele vor zice
c-un aer de-ngâmfare în obraz :
"Dar unde-i Dumnezeul lor ferice
de nu-i scuteşte de acest necaz ?",
noi adevãrul sfânt îl vom susţine
cã Tu conduci întregul Univers
şi Te-ngrijeşti de pãsãri şi jivine,
dar Tu veghezi şi-al vieţii noastre mers.
Cu toate cã nu cerem rãzbunarea
duşmanilor care ne-au subjugat
şi ne-au umplut de doliu închinarea
şi de venin al inimii oftat,
noi totuşi, Doamne, aşteptãm dreptatea
care-o vesteai lui Moise-atunci din rug
prin Jertfa Ta sã dãrui libertatea
celor ce zac în al robiei jug.
Şi dacã nu putem striga în rugã
cãci mare-i rana inimii din piept,
iar în urechi cel rãu mereu îndrugã
minciuni cã nu existã drumul drept,
noi totuşi, Doamne, vrem o mângâiere
s-ajungã azi în inima-Ţi de Om
mãcar un singur geamãt de durere
din cel mai mic şi ne-nsemnat atom !
Om al durerii şi al suferinţei
care-ai purtat pãcatul nostru greu
sã smulgi murind cununa biruinţei
din gheara neagrã a lui Aşmodeu,
noi Te rugãm nu-Ţi mai aduce-aminte
potopul nostru de nelegiuiri
ci dã-ne azi, în dragostea-Ţi fierbinte,
rodul bogatei Tale mântuiri !