CÂNTAREA LUI ISUS

În noaptea arestãrii Sale
Isus a înãlţat cântare
din sufletu-I plin de durere
pentru a noastrã mângâiere.

Se-apropia astfel de cruce,
de viaţa noastrã din rãscruce
cu imnuri noi copleşitoare
ce rãsunau ca o chemare.

Şi ucenicii toţi cântarã
atunci, nu pentru prima oarã,
privindu-L cu nedumerire
ne-nţelegând a Lui iubire.

Iubirea cântã şi-n furtunã
şi vremea rea o face bunã
nutrind mereu nãdejdi curate
de adevãr şi de dreptate.

Prin rugãciune şi cântare,
prin suferinţa Lui cea mare
ne-a ridicat El mântuire
şi-a pus în noi o nouã fire.

Cântarea dulce-a Învierii
ne-aduce stropii mângâierii.
Iar cei aflaţi în suferinţă
prin ea pot creşte în credinţă.

Nu-ţi atârna harpa pe ramuri
umbrit de-ale tristeţii flamuri.
Deschide-ţi gura spre cântare
cãci viaţa ta e-o sãrbãtoare.

Cântarea lui Isus se-nvaţă
în orice zi de dimineaţă
cât dragostea-I se înfiripã
în inimã cu orice clipã.

Sã zbori odihnitor ca vântul
şi, totuşi, sã nu uiţi pãmântul
pe care El mereu te cheamã
sã-I poţi fi frate, sorã, mamã.

Iar când nu ştii ce se petrece
cu viaţa ta ce-ţi pare rece
cântarea lui Isus seninã
sã-ţi dea şi pace şi luminã.
*
Cântarea Ta, o, Doamne Sfinte
m-ajutã s-o iubesc fierbinte
şi s-o trãiesc în fapte bune
ce vin din Cer prin rugãciune!

Tu ai cântat naintea morţii
sã ne îndrepţi spre Viaţă sorţii.
Ţi-aduc a mea recunoştinţă
pentru eterna biruinţã !