Inima saraca

De cu zori si pana-n seara,
Inima imi plange iara,
Si suspina prin gradini,
Nu mai vrea sa o alini.
Are multe saracuta
Si nu-i mai tace gurita,
Ca stia din timp ca vine
Vremea plina de suspine.

Si n-a stat sa se-odihneasca,
Ca sa aiba ce sa creasca,
Intre randurile ei,
Pacea plina de temei.
Sora ei credinciosia,
Care sta unde e glia,
Indoita la pamant,
Si cerand mereu Cuvant.

Iar azi cand se-nalta-n sus,
Scartaie si ce-a adus,
Obosita pune-n graba,
Pe altar cand are treaba,
Cum socoate ca-i masura,
Dupa cum zice scriptura.
Ca e din obisnuinta
Sa arate pocainta,
Dar ii pare asa de rau,
Ca s-a dus din timpul sau.

Si nu mai are putere,
Sa ridice cum se cere,
Nici s-alerge la-nchinare,
Cum ar fi dorit se pare,
Impinsa de-un fior de sus,
Si atrasa de Isus.
Care o stia mai bine,
Si-ar fi vrut s-o ia la sine,
Cand se-nganau zorile
Si dormeau culorile,
Florile cu capu-n piept,
Sa aiba caldura drept.

Dar cum s-a dus binele,
Cu toate suspinele
De nu mai am ce cauta
Si ce mult sa cant as vrea,
Cu inima mea intreaga
Plina de fiinta-i draga
De Isus ce sta mai sus
Si asteapta cum a spus,
Sa vina la intalnire,
Si s-o duca in marire.

Numai puiul ei pribeag,
Sta si tace jos pe prag,
In gandire afundat,
Si-ntreband ce s-a-ntamplat?
Ca era si veselie
Si o inima zglobie,
Ce canta mai de cu zori,
Si mai mult la sarbatori,
Cu suratele-mpreuna
Chemand pe Isus sa vina.

Dar nu ar fi azi tacuta
De nu era obosita,
Si pe deal de n-ar privi
Domnul ei de s-ar ivi,
Si pe vale sa il vada
Cum vine la ea sa sada,
Domnul Isus drag si mie
Coborand din vesnicie,
Sa ne duca sus acasa,
Ca suntem a Sa mireasa.

Amin