ARIPILE ZORILOR

Ps. 139

De-aş putea sã iau cu mine
aripile zorilor
şi sã zbor mai sus de astre
prin tunelul norilor

unde m-aş putea ascunde
Doamne sfânt de Duhul Tãu ?
Dar cu mult ar fi mai bine
sã fug grabnic de-orice rãu.

De-aş putea sã urc în ceruri
doar cu propriul meu efort
cum Ţi-aş mai simţi iubirea
în acest de tinã cort ?

Dar mã bucur, Domnul vieţii,
cã venind jos pe pãmânt
mã vei duce chiar Tu Însuţi
într-o zi în cerul sfânt.

De-aş fugi pe ţãrmul mãrii
valuri mândre sã privesc
oare cum voi fi eu singur
când şi-acolo Te-ntâlnesc ?

Şi de-ar fi sã sece marea,
sã stea munţii fãrã grai,
eu sunt fericit, Isuse,
cã m-aştepţi la Tine-n Rai.

Bezna lumii de-ar mai creşte
sã m-acopere-ntr-o zi
cu Lumina Ta cereascã,
Doamne, o voi risipi !

Mã ajutã prin cãinţă
gândul rãu sã mi-l alung
şi prin fapte de credinţă
bezna lumii s-o strãpung.

Eu Îţi cânt cu bucurie.
Sunt al Tãu şi Tu m-ai uns
sã descopãr în Scripturã
gândul Tãu cel nepãtruns.

Cerceteazã-mã, o, Doamne,
vezi-mi inima din piept
sã parcurg mai ferm spre Tine
drumul cel îngust şi drept !