PE CRUCE

Sus pe culmea Cãpãţânii
Domnul sfânt e rãstignit.
Şi-ntre ei acum pãgânii
hainele-I şi-au împãrţit.
Domnul pãcii sus pe cruce
a fost pus între mişei.

Ruga Lui spre Cer se duce :
"Tatã, iartã ce fac ei !"
Şi acum sarcasmul vine.
Iatã-i batjocoritorii :
"Mântuieşte-Te pe Tine !",
Îi strigarã trecãtorii.
Şi fruntaşii plini de urã
au pornit atunci cuvânt :
"S-a-ncrezut fãrã mãsurã
în Iehova cel Prea Sfânt.
Sã coboare-acum din cuie !
Dacã este El Mesia
sã vedem cu toţi cum suie
aducând împãrãţia.
Dacã Domnul Îl iubeşte
cum pe lume altul nu-i
sã vedem cã-L izbãveşte
cãci a zis : ' Sunt Fiul Lui ! '"

Unul din tâlhari Îi spune :
"Oare nu eşti Tu Cristos ?
Haide, fã dar o minune :
dã-ne de pe cruce jos !"
Celãlalt cu voce blândã
îl înfruntã pe ateu :
"Tu cel osândit ca mine
nu te temi de Dumnezeu ?
Nouã, da, ni se cuvine
pentru rãul sãvârşit
şi pedeapsã şi ruşine.
Dar Acesta ce-a greşit ?"

"Doamne, eu Te rog fierbinte
când în glorii, dupã vremi,
vei veni, adu-Ţi aminte
şi pe mine sã mã chemi !"


Şi deodatã izbucneşte
bucuria-n dulce grai.
Domnul cãtre el priveşte :
"Azi vei fi cu Mine-n Rai !"

Lângã cruce cu durere
mama Domnului plângea.
Un cuvânt de mângâiere
Fiul ei îi dãruia :
"Iatã fiul tãu, femeie !"
"Iatã mama ta, Ioan !"
Un cuvânt, o orhidee
din al cerului liman.

Şi deodatã-o neagrã umbrã
se aşterne pânã-n zãri.

Nouri de oştire sumbrã
se aratã-n depãrtãri.

În ciudata înnoptare
glas de jale se-auzi
peste gloata-n aşteptare :
"Eloi, Eloi, strigã Domnul,
o, lama sabactani !
Şi acelaşi glas : - "Mi-e sete !"
Într-o ramurã grãbit
se înalţă un burete.
"Iatã totul s-a sfârşit !"
Urcã în vãzduh ecoul
glasului nemuritor.
A-nviat în Duh Eroul,
Mielul cel biruitor !

Pânza Templului se rupe
şi morminte s-au deschis.
Încep munţii sã se surpe.
Demonii fug în abis.
Iar sutaşul lângã cruce
spune suspinând cu greu :

"Cu adevãrat Acesta
a fost Fiu de Dumnezeu !"