MÂNIA DIVINĂ
Ps. 88
Sub spectrul mâniei divine
Eu strig şi Te chem ne-ncetat.
Şi-n sufletul plin de suspine
Mã-ntreb azi de ce ai plecat.
M-asemãn cu cei ce coboarã
în groapa durerii de jos.
M-apasã o neagrã povarã,
o umbrã cu chipul hidos.
Lipsit sunt de orice putere
iar visul Îmi zace ucis.
Nu-i nimeni cu Mine-n durere
iar Cerul Îmi pare închis.
Mânia Ta, Doamne, m-apasã
în valuri ce vin ca un iad.
Prietenii fug şi Mã lasã.
Mã clatin şi-s gata sã cad.
Te chem din a Mea suferinţă.
Faci Tu azi minuni pentru morţi ?
Înalţă vreun imn de credinţă
spre Cer ale Iadului porţi ?
Trimite-mi din cer ajutorul.
În zori eu Mã scol şi Te-aştept.
Sfinţeşte-Mi, Pãrinte, cuptorul
sã urc înspre Cer drumul drept.
Eu ştiu cât de-aproape e ceasul
sã vii sus pe nori pentru-ai Tãi.
Pãzeşte-Mi şi mâna şi pasul
departe sã fug de cei rãi.