Dacă ne dai din bogăţia lumii
Ne-o dă, Părinte, doar să ne-amintim
Că mult mai scump şi mai bogat e cerul
Spre care zi de zi noi să tânjim.

Dacă ne porţi spre culmi tot mai înalte
Şi ne ridici pe drumul luminat,
Să nu uităm din ce adânc de chinuri
Şi din ce groază Tu ne-ai ridicat.

Dacă la vorba noastră, prin credinţă,
Se-nfricoşează demonii-n abis,
Tu fă-ne mult mai mare bucuria
Că-n Cartea Vieţii numele ne-ai scris.

Ne dai, Stăpânitorule Părinte,
Atât de mult, cât mult putem avea;
Din avuţia noastră Tu ne-ajută
Să-ţi dăm cu bucurie partea Ta.

Şi nu lăsa ca-n clipe de ispită
Să ne oprim argintul sclipitor,
Când Tu ne ceri să Ţi-l aducem jertfă
Să-mpodobeşti o „Sfânta Sfintelor”.

Dacă-n căldura blândă din căminuri,
În bogăţii, credinţa s-a uscat,
Mai cheamă-ne, trezeşte-ne la viaţă,
Şi-arată-ne pământul nelucrat.

În urma Ta pe calea umilinţei,
Şi fermecaţi de-al cerului belşug,
Să părăsim şi mreje şi corăbii,
Şi aurul, şi boii de la plug.

Iar dacă faci ca întristări amare
Cu picături de jale să gustăm,
Să fie doar ca niciodată-n viaţă
Calvarul ce-ai urcat să nu-l uităm.

Dacă ne laşi să aşteptăm răspunsul
Când implorăm puternicul Tău braţ,
Fă aşteptarea noastră mai uşoară,
Duşmanul rău să nu ne prindă-n laţ.

Dacă ne faci spectacol pentru alţii
Şi când ne laşi de râsul tuturor,
Dacă rămâne jalea, partea noastră,
Noi s-aşteptăm răspunsul Tău cu dor.

Dacă ne laşi pribegi din poartă-n poartă
Şi ploile dispreţului ne bat,
Fă să-nţelegem dragostea-Ţi de Tată
Ce nici o vrabie flămândă n-a lăsat.

Dacă ne arzi ca auru-n cuptoare,
Sau ne sfărâmi pe nicovala Ta,
Fă-ne să ştim că ne iubeşti, Părinte,
Şi valul rău atunci să nu ne ia.

Căci ne-ai chemat la lupta cea mai mare,
La cel mai aprig şi-ncleştat asalt,
Şi ne-ai ales să-ţi răspândim Cuvântul
Pe drumul cel mai greu şi mai înalt.

Şi-n clipa grea şi lungă de pe urmă,
Suflarea când abia o mai simţim,
Dacă cel rău ar vrea cu vreo ispită
În pragul noii vieţi să şovăim,

Tu întăreşte-ne atunci credinţa,
Putere toarnă Tu în noi din plin,
Ca să ne contopim pe veci fiinţa
Cu nesfârşitul cerului sublim,

Şi lasă ochii liniştiţi să-nchidă
Obloanele pe geamul tulburat,
Ca-n glorie o poartă să-şi deschidă
Palatele ce-aici doar le-am visat !