Nu ştiu o, Doamne Sfinte, cum îmi vezi Tu viaţa,
Eu simt că alergarea-mi, e doar deşertăciune,
Nu pot să-mi ridic ochii şi să Îţi privesc faţa,
Sunt păcătos, nu merit să-mi dărui dimineaţa,
Ai milă Doamne, Tată, îndură-Te de mine!

Atâtea lupte, certuri şi pizmuiri şi pofte
Şi-atâta răutate dezbină astăzi fraţii,
Se-apropie culesul, căci grânele sunt coapte,
Mă strădui şi-n veghere, te-aştept cu zi, cu noapte,
Fereşte-mă de lumea cu multele-i tentaţii.

Eu ştiu că sunt atâtea ce nu Îţi fac plăcere,
Atâta zgură-ascunsă ce trebuie spălată,
Tu eşti nădejdea vie, ce-mi dai mereu putere,
Revarsă-Ţi iarăşi harul şi toarnă mângâiere
Şi curăţă-mi viaţa şi fă-o-nmiresmată.

În plinătate Duhul, să locuiască-n mine,
Şi roadele iubirii să curăţească calea,
Acelora ce încă nu Te cunosc pe Tine,
Culege-i Doamne astăzi de pe cărări străine,
Să îi aşezi pe Stâncă, să lase-n urmă valea.

În rugă îmi plec ochii, sunt doar nimicnicie,
Un vameş ce adesea adusu-Ţi-a ruşine,
Eu nu pot înţelege a Ta iubire vie,
Ce prin Isus venit-a, de-acol´, din veşnicie,
O jertfă de iertare, minune din Minune.

Eu nu vreau aclamaţii, nici faimă- ntâietate,
Căci fără Tine Doamne, sunt umbră călătoare,
Pe cel ce se înalţă, Tu-l vei smeri în toate,
Celui smerit la masa-Ţi, da-vei prioritate,
Şi din umila-i viaţă vei face sărbătoare.

Pe cel ce nu veghează, ce vrea să fie întâi,
Să-ntunece prin fapta-i, Lumina, dar preasfânt,
Tu îi vei spune: “Slugă, în urmă să rămâi!”
Şi vei urca în cinste, pe cel din urmă-l pui,
Alăturea de Tine, smulgându-l din pământ.

Cand va veni Pastorul cel mare iar în lume,
Să dea cununa slavei celor smeriţi în duhul,
Doresc ca-n Cartea Vieţii, să scrie al meu nume,
Pe cărărui de stele, răbdarea-I să mă-ndrume
Şi-n ascultare sfântă, să-Ţi port Isuse, jugul.

05/06/11, Barcelona- Lucica Boltasu