Odă pentru părinți


De casa părintească îmi amintesc cu drag
Și de părinții mei, de frații cei iubiți,
De chipul mamei blând ce-mi apărea în prag
Și de toți dragi ai casei, când eram fericiți.

Deși am fost mulți frați, părinții ne-au iubit.
Necontenit munceau ca să avem de toate,
Dar, uneori de lipsuri cu toții-am suferit
Dar ca să ne dezbine, chiar nimenea nu poate!

Și acum văd chipul mamei cu fața obosită,
Pe tata ce doar seara acasă ajungea...
Și masa încărcată, cu farfurii ticsită,
În care cu drag mama mâncare ne punea.

Noi eram mici și mulţi, cu toții ne rugam
La Tatăl cel din ceruri ca să Îi mulțumim.
De la părinții noștri, cu toții cunoșteam,
Că pe Isus cel bun, noi trebuie să-L iubim.

După ce noi mâncam, în paturi ne așezam,
Mâncau și ei trudiți, din ceea ce-a rămas,
Pe fiecare-n parte, mama ne săruta
Și se ruga cu noi, șoptit cu blându-i glas.

Noi ne rugam cu toții către al nost' Isus
Ca să ne ocrotească, să ne dea sănătate,
Și noi speram că odată, acolo la cer sus,
Noi cei dragi împreună, de Rai să avem parte.

Ne era greu atuncea, dar fericiți am fost
În casa noastră mică și plină de iubire,
Căci, fără armonie nimic nu are rost
Și chiar săraci de-am fost, trăiam în fericire.

Dar anii au trecut, acum noi suntem mari
Părinţii sunt bătrâni, ei nu mai au putere...
Cu Isus am rămas și în credință tari
Iubirea pentru Domnul și de părinți, nu piere!

Noi, lor le suntem reazem și grijă le purtăm
Acum, că sunt bolnavi și nu mai au putere,
Și chiar și de departe asupra lor veghem
Așa bătrâni cum sunt, ei ne-aduc mângâiere.

Și când necaz avem, totul le putem spune
Dureri ce ne apasă, sau griji ce ne pândesc,
Și cu ei pe genunchi rostim o rugăciune
Iar grijile din suflet, toate se risipesc.

Și azi privesc cu drag la chipul lor cel blând
Cu păru-ncărunțit și cu mâini tremurânde...
Imaginea lor dragă vreau s-o păstrez în gând,
Chiar dacă sunt aproape, sau în lume, oriunde...

Cât inima-mi va bate și cât voi mai trăi
Pe dragii mei părinţi în suflet o să-i port,
Pe ei si pe Isus, în veci îi voi iubi
În minte-mi vor fi vii și să îi uit, nu pot!

Să-i prețuim acuma, cât lângă noi mai sunt
Și cu iubire multă să îi înconjurăm,
Căci pe acest pământ nu e nimic mai sfânt,
Respect, recunoștință, iubire să le dăm

Și pe al nost' Isus să Îl rugăm fierbinte
Ani mulți ca să le dea în pace și iubire,
Cât inima ne bate în piept să-i ținem minte
Cu toți în Rai la Domnul, să avem mântuire.

Amin

Câmpia Turzii, 5 iunie 2011