Cand ajungi sa-ti fii tu insuti o povara,
cand dureri de ne-nteles te-apasa greu
cand pe crengi sunt numai flori de primavara,
iar in tine frunze moarte cad mereu,
cand spre tainicul miraj ce se destrama
ratacesti ca un pescar de amagiri,
n-auzi tu un glas de frate ce te cheama,
n-auzi tu suspinul vesnicei iubiri?

Intoarce-te la Domnul!...
Asa cum esti, cu zdrente-n suflet si poveri...
Intoarce-te la Domnul!...
un cuget nou si-o alta inima sa-I ceri.
Intoarce-te la Domnul,
la pieptul Lui sa intelegi cat te-a iubit.
Pe ranile eterne vei plange fericit.
Intoarce-te la Domnul,
copil regasit.

Ca-ntr-un joc, legandu-ti ochii cu naframa,
Tu alergi sa prinzi minciuna unui vis,
dar opreste-te, prietene, ia seama!
Pasii tai se-ndreapta-n goana spre abis
In zadar pandesti naluca fericirii,
in zadar apuci cu pumnii amandoi!
Vei plati din nou tribut dezamagirii,
obosit... cu ochii plansi... cu pumnii goi...