CÂNTAREA NOUĂ

Ps.149

Strâng în piept cântarea nouã.
Vreau s-o cânt cu toţi ai Tãi
ce vin azi ca stropi de rouã
peste munţi şi peste vãi.

E cântarea Învierii.
Sã se bucure cei sfinţi
c-au rãmas de râs strãjerii,
toţi cei lacomi de arginţi.

Veseleascã-se întruna
tineretul din Sion.
Domnu-i viu pe totdeauna
stând pe veşnicul Sãu tron.

Tobe, harpe şi-alãute
de ruginã curãţaţi
şi cu foc cântãri plãcute
pentru Domnul sã cântaţi.

Da, plãcerea Lui e mare
pentru toţi cei mari şi mici
ce-L urmeazã pe cãrare
ascultând ca ucenici.

El înalţã umilinţa
şi-i smereşte pe-ngâmfaţi
lãudând mereu credinţa
la pãstori sau împãraţi.

Îmbrãcaţi în imn de slavã
scoateţi strigãte spre cer
pentru lumea cea bolnavã,
pentru cei ce-n lume pier.

Arma noastrã e Scriptura
- n-avem sãbii de oţel -.
Cine ne-ar închide gura
sã-L vestim pe-al crucii Miel ?!

Rãzbunarea cea mai bunã
pentru cei ce nu vã vor
este dragostea ce-adunã
crini de soare şi de dor.

Cântul nostru-i glas de mamã,
bob de grâu pus în pãmânt;
mreaja tinei o destramã
şi alinã dorul frânt ...

Cântul nostru-i lanţ ce leagã
inima de Paradis.
Pacea o aduce-ntreagã,
smulge robul din abis.

Cântul nostru-i raza blândã
printre gratii pãtrunzând;
peste-a morţii grea osândã
sapã-al graţierii gând ...

Sã rostim cântarea nouã
cu cerescul milei grai,
moştenirea datã nouã
pe pãmânt, dar pentru Rai ...