Sunt martori cerul şi pământul


Sunt martori cerul şi pământul
Omule, împotriva ta
Că n-ai vrut să asculţi cuvântul
Când Domnul vieţii te mustra.

Veniră apele, puhoaie,
Râuri din matcă şi-au ieşit
Însă mândria nu-şi îndoaie
Omul, de rău nu s-a căit!

Nori de cenuşă se-nălţară
Şi cerul l-au acoperit
Vulcani când izbucniră iară
Dar omul nu s-a pocăit!

Şi s-a cutremurat pământul,
Săltat-a fundul mărilor
Atât de tare, încât valul
Cel mare şi distrugător

Acoperi-ntr-o clipă totul
Şi mii de oameni a ucis
A distrus tot, precum potopul,
Dar omul tot spre rău şi-a-ntins

Sufletul cotropit de rele,
Cu duşmănie încărcat
Şi nu s-a depărtat de ele,
Mai mult în rău s-a afundat.

Venit-au vremuri grele, crize,
Microbi şi boli noi s-au ivit
Dar tot de lucruri interzise
Inima omul şi-a lipit!

Se-ncinse soarele mai tare,
Căldura lui ne-a dogorit,
Dar omul stă-n neascultare
Şi sufletul i s-a răcit.

Iubirea nu-l mai încălzeşte
Căci mult prea mult s-a depărtat
De Domnul, care ne iubeşte,
De-al dragostei izvor curat.

Minuni şi semne mincinoase
În faţa noastră se petrec
În vorbe ce se cred frumoase
Mai-marii lumii se întrec.

Nimic şi nimeni nu ne-nvaţă
Să recunoaştem c-am greşit
Te-am părăsit pe Tine, Viaţă
Şi Adevăr desăvârşit!

O, Doamne, Te rugăm Te-ndură
De-al Tău popor ce Te-a uitat
Arde Tu germenii de ură
Şi răul ce ne-a-nconjurat!

Cu mâna-Ţi binecuvântată
Doar Tu, poţi să ne mai ridici!
Vrem să-ţi slujim ca altă dată,
Să-ţi fim destoinici ucenici!

Deschide ochii tuturora
Să înţelegem că-n curând
A judecăţii va fi ora
Şi Tu ne vei chema pe rând.

Ne-ajută, Te rugăm, Părinte
Din somnul greu să ne trezim
Adu-ne, Te rugăm, aminte
C-ai Tăi suntem, deci să-Ţi slujim.

Când vor depune mărturie
Cer şi pământ ‘naintea Ta,
Nu spre osândă să ne fie
Ci spre-a primi răsplata Ta!

Să ne păstrezi în sfânta-Ţi mână
Credinţa până la sfârşit.
Să ne poţi spune: “Slugă bună,
Vino, cuvântul ai păzit!”

8 iunie, 2011