Pământule, eşti blestemat

Genesa 3:6,17
4:10-12

Pământule, eşti blestemat
Şi tu, de când Adam, odată,
De Dumnezeu n-a ascultat,
Ci a călcat porunca dată.

De ce nu te-ai cutremurat
Să nu ajungă niciodată
La pomu-acela minunat?
E drept că Eva-i vinovată

Că mâna iute şi-a întins
Spre rodul cel plăcut vederii,
Dar tu de ce nu te-ai aprins
Frână să-i pui neascultării?

De ce , mai bine n-ai crăpat,
Pe Cain ca să-l ţii departe
Să nu facă acel păcat
Când fratele şi-a dat la moarte?

Tu lacom gura ţi-ai deschis
Să-nghiţi neprihănitul sânge!
Cum să mai fii un paradis
Când azi, pe tine totul plânge?

În loc de grâu, acum dai spini
Şi pălămidă blestemată!
În loc de roade, mărăcini
Şi cu sudoare-i câştigată

Hrana ce omului o dai.
Ai fost gradină minunată
La început, ai fost un rai
Dar ai să arzi, cu omu-odată

Căci sângele martirilor
Şi astăzi către cer se-nalţă
Martor ai fost la chinul lor
Şi când mureau, ai fost de faţă!

Dar Dumnezeu s-a îndurat
De om şi i-a adus iertare
Pe Fiul său cel sfânt l-a dat
Ca jertfă de răscumpărare.

Iar creatorul a găsit
Şi pentru tine izbăvirea
Şi tu, pământ, vei fi-nnoit,
Te-o locui neprihănirea.




iunie, 2011