Vreau să fac tot ce îmi ceri!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Isus, lumina către cer!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 14/06/2011
Vreau să fac tot ce îmi ceri!


În tot ce fac, eu mă gândesc la Tine
Și tot ce fac, eu fac de dragul Tău.
De rele mă feresc și fac doar bine
O, bun Isus, Tu, Fiu de Dumnezeu,

În inimă mi-ai insuflat credința
Și dragostea pentru al Tău Cuvânt,
În tot ce fac, eu Îți cer biruința
În inimă, eu, fiul Tău mă simt!

Mă rog necontenit să-mi dai putere
Pricepere, să pot să înțeleg,
Iar Duhul Tău e viu, Îl simt, nu piere
În viața mea cu Tine vreau să merg.

Am două șanse-n viață să aleg
Și doi stăpâni pe care să-i slujesc,
Iar după fapte, roadele culeg
Pot să mă mântui sau să m-osândesc.

Pe Tine Te-oi sluji, o, Domnul meu,
Să merg pe calea ce mi-ai arătat
Jos pe genunchi, am să Te chem mereu,
Să-Ți mulţumesc, căci viața mi-ai salvat.

Tu mi-ai dat șansa să ajung la Cer
Iubirea s-o vestesc, Cuvântul Tău,
Nu m-ai lăsat în răutăți să pier,
Strâns m-ai ținut, așa voi fi mereu.

Întotdeauna ai vrut al Tău să fiu
Ca să n-ajung nicicând să ard în foc,
Mi-ai spus tot ce e bine ca să știu
Prin bunătatea Ta, la cer am loc.

Tu m-ai ales, apoi m-ai pus deoparte
Și mi-ai permis să fiu cu aleșii Tăi
La Tatăl sus, cu Tine să am parte
Și m-ai salvat din mâna celor răi

Prin sângele-Ți curat și fără pată
Ce L-ai vărsat pe Golgota în chin.
Cu siguranță nimeni, niciodată,
N-ar fi băut paharul cu pelin...

O, Te iubesc atât de mult Isus
Și viața mea în dar eu Ți-o ofer
Doresc ca frumuseţile de sus
Ca să le văd, din inimă Îți cer

Să-mi dai putere, să mă curățesc,
Să pot să fiu așa cum Tu dorești,
Prin fapte bune ca să mă sfințesc
Să gust din frumusețile cerești.


Amin

Câmpia Turzii, 28 aprilie 2011
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 869
  • Export PDF: 18
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni