Priveşte-ţi urma paşilor în vale,
Atunci când drumul a fost greu.
Ades ai suferit pe cale,
Dar tu priveai la Dumnezeu.

Mergeai cu bucurie prin furtună,
Gândeai că noru-i trecător,
Ştiai că lasă-n urma lui lumină,
Purtai mereu al Cerului fior…

Aveai credintă şi trăiai prin ea
Nimic de Domnul nu te-ndepărta!
Orice atac pe cale când venea
Erai puternic şi nu te-nspăimânta!

Ştiai că bucuria vine-atunci când urci
Pe drumul greu de munte.
Iar tu n-aveai dorinţe mici,
Aveai dorinţe mari, dorinţe multe.

Doreai în rugăciune să te pleci
Şi nu-ţi păsa cât timp va trece.
Zeci de minute şi încă alte zeci,
Chiar dacă jos cimentul era rece.

Mai ştii când deschideai Cuvântul
Şi când treceau fiori prin trupul tău?
Îţi mai aduci aminte tot avântul
Măreţul har ce te ferea de rău?

Mai ştii cât de senin iţi era chipul
Ce zâmbet sincer ofereai mereu?
Priveai doar Cerul, tu nu iubeai nimicul,
Era normal şi nu-ţi părea-a fi greu…

Mai ştii sau nu mai ştii, creştine,
Oare-ai uitat tu dragostea ce-aveai?
Mai eşti tu iubitor de bine?
Sau te mai rogi aşa cum te rugai?

Mai ţii tu azi făclia înc-aprinsă
Mai pâlpâie, mai este jar încins?
Mai ai şi astăzi inima ta deschisă
Sau focul tău şi duhul este stins?

Mai ştii, mai vrei, aceasta-i întrebare,
Mai crezi tu-n jertfa şi-n iubirea Lui?
Nu te minţi, în tine stă puterea
S-atingi din nou boltina Cerului!

Şi azi te-aşteaptă tot cu mâna-ntinsă,
Căci Dumnezeu, e-acelaşi neschimbat!
A pus în tine o flacără aprinsă
Încă mai pâlpâie, deci poţi să fii salvat!

Vei fi primit, copil rătăcitor,
Vei fi iertat, căci doar eşti fiu de Rege!
Sau pe pământ un simplu muritor
Ce vrei să fii aceea poţi allege.

Din nou alegeri, pentru a câta oară!
De ce suntem aşa de schimbători?
Dar Domnul ne primeşte ca odinioară
Întoarceţi-vă, fii rătăcitori!