Iubirea Ta Isuse e tot şi e în toate,
Îmi încălzeşte viaţa,mă spală de păcate,
Iubirea Ta e cânt şi dor de veşnicie,
Cuvântul ce păstrează credinţa veşnic vie.
Iubirea Ta Isuse mă poartă către cer
În ţara de lumină ,de pace şi mister,
Iubirea Ta mi-e sprijin când drumul este greu,
Căci Tu eşti stânca vieţii şi veşnic Dumnezeu!
Iubirea Ta e totul căci Tu eşti chiar Iubirea
Pe cruce Te-ai jertfit să mântui omenirea,
Iubirea Ta e râul ce curge nencetat
Şi-aduce-nviorare in sufletu-nsetat.
Iubirea Ta Isuse e soarele dreptăţii
E roua de pe flori în zorii dimineţii,
Iubirea Ta e slova cuprinsă în scripturi
Ce-aduce-nvăţătură făcându-ne mai buni.
Iubirea Ta e viaţă ,şi dor,şi mângâiere,
Izvorul de speranţă,de har şi de putere,
Te chem în viaţa mea să capăt mântuirea
Căci numai Tu Isuse poţi dărui Iubirea!
Vulcan-Mary
Fără iubirea lui Dumnezeu, am fi o lume pierdută pentru totdeauna în creaţia lui Dumnezeu! Iată o poezie care trezeşte aspiraţiile sufletului pentru recunoştinţă!... Ar fi bine să încercaţi să scrieţi cu diacritice, căci site-ul permite acst lucru. Este puţin mai anevoios, dar pentru iubirea lui Dumnezeu, se merită!... Aştept să reveniţi, şi dacă reuşiti, poate corectaţi tot ce aţi publicat până acum. Nu va fi greu! Domnul să vă dea putere şi inspiraţii noi la masa de creaţie!... Îdrăzniţi!...